Nepăsare şi Batjocură Pentru Tinerii Români

Fiecare zi înseamnă acrobaţie printre datorii şi chiverniseală de Hagi Tudose pentru Nicoleta Crăciun, studentă în primul an la Canterbury Christchurch University din Marea Britanie. Ştia că nu va fi uşor să plătească taxa de şcolarizare de aproape 3.200 de lire pe an, cazarea de aproape 400 de lire pe lună, să mai aibă şi bani de mâncare, de cărţi, de cursuri, de haine, de ieşit în oraş când şi când. Speranţa ei era să lucreze undeva, orice, pe salariul minim chiar, ca să îşi scutească părinţii de povara studiilor ei. De trei luni, aşteaptă în zadar şi strânge cureaua. „Mi-au promis în septembrie că permisul de muncă o să îl primesc în 20 de zile lucrătoare. E Crăciunul acuşi şi tot nu a venit. Între timp, noroc cu banii de la mama, dar cât o să mai pot cere?”, se întreabă fata. „Când nu o să mai pot plăti chiria de 420 de lire pe lună o să fiu silită să mă întorc acasă, să pierd locul, taxele şcolare, banii cheltuiţi de familia mea până acum, totul”.

Asemenea unor artişti ai supravieţuirii, studenţii români au învăţat să tragă de fiecare bănuţ şi să fie – paradoxal, cum sună – excesiv de cumpătaţi. „Trăiesc din ce îmi dau părinţii şi în rest mă descurc cum pot. Mâncarea să fie exact cât trebuie să trăiesc, adică nu în exces, şi fără prea multe distracţii”, descrie în cuvinte simple tehnica lui de adaptare la viaţa de student expatriat George Miron, student la aceeaşi universitate. Nici nu ştie din câţi bani trăieşte pe lună, preferă să nu se gândească, îi este de ajuns că nu a ajuns să se împrumute şi că nu are datorii.

„Decât foamea în UK, mai bine venim acasă”

Dacă lipsa banilor e, până la urmă, un necaz cu care sunt învăţaţi de acasă mulţi studenţi, discriminarea e deja altă poveste. A simţit-o pe pielea ei Sorina Anastasiu, studentă în Canterbury, când a încercat să se angajeze. „Am găsit într-o vitrină a unui magazin pe High Street un anunţ că e de lucru, am intrat să întreb detalii şi prima lor grijă a fost să îmi ştie naţionalitatea. Când le-am spus că sunt româncă, mi-au zis că au de lucru, dar nu pentru mine, pentru englezi”, povesteşte fata. Acelaşi lucru l-au păţit şi alţii ca ea. „Îţi iau CV-urile şi ţi le aruncă în faţă, atunci când spui că eşti român, de parcă tu, român, nu ai avea aceleaşi drepturi, ne tratează arogant”, confirmă Mădălina Baciu, de la aceeaşi universitate. „Nu e deloc ceea ce ni s-a promis în ţară”, adaugă fata. Când a aplicat pentru universitatea britanică, ştia că va primi în cel mult o lună permis de muncă şi că se va putea întreţine. Deocamdată, nimic mai fals.

Siliţi de sărăcie, mulţi studenţi acceptă să muncească la negru ca să aibă banii de chirie şi de studii. Georgiana Chiper, Fondator al Asociaţiei Studenţilor Români de la Canterbury Christchurch University, spune ca „sunt mulţi care şi-au găsit de lucru şi fără work permit, dar asta nu ştiu în ce condiţii şi pe ce joburi. Nu consider că e ok, pentru că, neavând work permit nu eşti angajat legal, eşti oarecum la mâna angajatorului, care te poate plăti sau nu, care te poate plăti corect sau să te plătească pe jumătate”.

Toţi românii şi bulgarii de la Christchurch sunt în aceeaşi situaţie, dintr-o pricină demnă de proza absurdă: noi şi vecinii de la sud suntem singurii cetăţeni UE care au nevoie de permis pentru a munci în Marea Britanie. Cererile de permis de muncă sunt transmise prin Universitate, iar instituţia de învăţământ nu se aştepta ca numărul de solicitări să fie atât de mare. Dacă o eventuală durată mai mare de procesare a cererilor în universitate ar putea explica o parte a întârzierilor, deocamdată nu e clar ce s-a întâmplat cu restul lanţului birocratic.

„E o mare problemă şi siguranţa individuală”, atrage atenţia Adrian Vasile, de 23 de ani, originar din Bucureşti. „Se întâmplă multe belele aici noaptea, se iau de tine dacă vii singur din oraş şi, dacă nu reuşeşti să scapi, nu e deloc bine”, povesteşte tânărul. „Nu ştiu dacă au ceva cu noi pentru că suntem români sau dacă se leagă pur şi simplu de orice străin”, completează Adrian. Pe la jumătatea lui octombrie, povesteşte studentul, a avut loc un incident în care au fost implicaţi mai mulţi studenţi români. „Aici, e simplu, dacă eşti străin şi nimereşti într-un incident, tu eşti de vină, tu eşti sancţionat. Dacă ai – să zicem aşa – norocul să rămâi cu urme de lovituri şi să ajungi la spital din cauza lor, mai ai o şansă să demonstrezi că tu ai fost victima”, este de părere tânărul. Altfel, te poţi trezi cu amenzi de sute de lire sau, dacă nu ai bani, cu până la 400 de ore de muncă în folosul comunităţii de prestat. Ore pentru care, culmea, englezii nu mai cer nici un permis special.

Nepăsare şi batjocură pentru tinerii români

Alte știri

Monden

Politic