Deşi nu încape îndoială că e mai bine acasă decât în spatele gratiilor, Ioana Daniela Vonica este pusă în situaţia de a locui în vila impozantă de pe care soţul ei s-a aruncat în gol la începutul lunii iunie. Surse din cadrul Poliţiei Sibiu spun că din moment ce domiciliul declarat era cel de pe strada Andrei Mureşanu din oraşul Sibiul, acolo se va executa şi măsura arestului la domiciliu, chiar dacă familia Vonica ar mai fi avut şi alte locuinţe.
Ioana Daniela Vonica va fi vizitată la domiciliu de ofiţeri ai Serviciului Investigaţii Criminale Sibiu, pentru a vedea dacă sunt îndeplinite toate condiţiile acestei măsuri.
Vecinii familiei Vonica spun că nu au habar ca doamna să se fi întors acasă, dar că se bucură să audă acest lucru. „Nu am auzit, nici nu am văzut nimic. De dimineaţă am observat lumină afară, dar nu m-am uitat. Poate că atunci a venit. E foarte bine că a venit acasă. Mă bucur”, a spus vecina care locuieşte peste drum de casa familiei Vonica.
Soţii Daniela şi Ilie Vonica, proprietarii grupului Polisano, din care face parte şi lanţul de farmacii Reţeta, au fost audiaţi în luna mai, în dosarul reţelor false. Femeia a fost ulterior arestată, împreună cu alte opt persoane suspectate de evaziune fiscală, spălare de bani, înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals, infracţiuni prin care, potrivit procurorilor, ar fi creat bugetului de stat un prejudiciu de aproape zece milioane de lei. La scurt timp, soţul ei s-a sinucis aruncându-se de la etajul vilei pe care cei doi o aveau în Sibiu.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro