Nici soldații ruși nu-l mai cred pe Vladimir Putin că vrea pace în Ucraina: „E teatru, vrea sânge, vrea să ucidă, să jefuiască”

Un soldat rus a intrat într-o casă părăsită, a ales o cameră mică și a aruncat o grenadă în ea. Internat din cauza rănilor suferite la brațul stâng, s-a simțit ușurat. În cele din urmă, părăsise câmpul de luptă în viață, relatează The Times.

Dezertările, un fenomen care ia amploare în armata rusă

Voluntarii de la „Go Through the Forest”, un grup condus de ruși aflați în exil care își salvează conaționalii de la înrolare sau de pe front, spun că de-a lungul acestui an au ajutat mai mulți dezertori decât în anii precedenți. Tribunalele militare din Rusia au pronunțat cel puțin 18.000 de condamnări din 2022 încoace, conform unor cercetări realizate din informații disponibile din surse deschise. Totuși, se estimează că numărul real este mult mai mare.

Până în vara anului 2025, numărul soldaților ruși dezertați era de aproape șase ori mai mare decât până în ianuarie 2024. Grupul ucrainean Frontelligence Insight estimează la 70.000 numărul soldaților ruși dezertați în acest an, adică aproximativ 10% din forțele angajate acum de Kremlin pe câmpul de luptă din Ucraina.

Ucraina se confruntă de asemenea cu probleme legate de dezertare, dar datele sunt mai ușor de obținut în cazul țării atacate de Rusia. De la lansarea invaziei ruse la scară largă, la 24 februarie 2022, și până în iulie anul acesta au fost intentate 202.997 de dosare penale pentru absență fără permisiune, dintre care 15.564 au ajuns în stadiul de pronunțare a sentinței.

Având în vedere restricționarea accesului presei occidentale la partea de front ocupată de Kremlin, discuțiile cu dezertorii sunt una dintre singurele modalități de a afla direct experiența unui soldat rus pe câmpul de luptă. Numele și detaliile despre țara în care The Times i-a întâlnit au fost anonimizate pentru a-i proteja de represalii.

Soldații, transformați în sclavi

Fost avocat într-un oraș industrial din Extremul Orient al Rusiei, Nikolai (34 de ani) spune că a ajuns pe front „din prostie”. Salariul său a scăzut vertiginos după lansarea invaziei la scară largă, deoarece firma sa s-a bazat pe afaceri internaționale care au dispărut odată cu aplicarea sancțiunilor.

În aceste condiții, a demisionat pentru a-și reface viața într-un alt oraș. Nu i-a mers, s-a întors acasă și, constrâns de nevoile financiare, a semnat, la mijlocul lui ianuarie 2025, un contract cu armata rusă. „Trump venea la putere și toată lumea spunea că războiul avea să se termine”, își amintește el. „Mulți oameni s-au înscris pe acel val, inclusiv eu”, adaugă bărbatul.

După zece zile de antrenamente la o bază militară locală, a fost dus la alte antrenamente, la Mariupol, un oraș din regiunea Donețk ocupat de armata rusă. Acolo și-a dat seama de greșeala sa. „Când semnezi un contract, nu poți pleca. E ca o formă modernă de sclavie. Nu ai drepturi. Îți iau telefonul, pașaportul și documentele. E aproape imposibil să evadezi”, explică el.

După o perioadă neobișnuit de lungă petrecută în tabăra de antrenament din Mariupol, a fost repartizat la o unitate de asalt, de unde a ajuns pe front, în luna mai. „Toată lumea știe că o unitate de asalt este echivalentul morții”, afirmă Nikolai.

În cea mai mare parte a verii, unitatea sa a menținut poziții defensive. Cu toate acestea, a suferit pierderi mari, din cauza dronelor, artileriei și minelor ucrainene. „Mergi pe cărări pline de cadavre: unele sunt ale noastre, altele sunt ale lor. Nimeni nu le evacuează, așa că putrezesc acolo”, mărturisește el.

Un sistem al morții

Soldații erau uneori atât de însetați încât scotoceau printre cadavre în descompunere sperând să găsească „o ploscă aici sau un pachet de țigări dincolo”. Până la sfârșitul lunii iulie, doar cinci din cei 45 de membri inițiali ai unității scăpaseră cu viață. „Te obișnuiești destul de repede (cu moartea – n.r.). E un sistem. Unii morți și alții apar. Apoi mor și cei care apar”, suspină Nikolai.

Când venise ordinul de înaintare, Nikolai nu își mai dorea să lupte. Avea trei opțiuni: să se sinucidă, să se predea sau să găsească cumva drumul spre un spital militar. Un coleg cu mai multă experiență pe front i-a spus că o grenadă l-ar putea ajuta, dar „nu orice grenadă”.

Automutilarea, o formă de supraviețuire

Spre deosebire de șrapnelul așa-numitelor grenade „lămâie”, care este gros și poate rupe artere și ligamente importante, grenadele RGD-5 de proiectare sovietică se sparg în bucăți mai mici și, prin urmare, sunt mai populare pentru dezertori. O altă opțiune era să calce pe o mină ucraineană „petală” sau „turtă dulce”. Într-un război cu drone, unde gloanțele sunt rareori trase, împușcarea în picior era exclusă. Așa că Nikolai și-a părăsit poziția, a mers până în cel mai apropiat cătun și și-a rănit brațul cu o grenadă RGD-5.

„A fost înfricoșător, sigur, dar nu atât de dureros. Nu voiam să lupt. Fie era un glonț în cap, fie asta”, spune el.

Însângerat, cu degetele rupte și carnea sfâșiată, s-a clătinat până la cel mai apropiat punct de evacuare pentru răniți. A fost evacuat în Rusia și de acolo a plecat în străinătate pentru „recuperare medicală”. „Rusia nu are chef să pună capăt acestui lucru”, spune el, referindu-se la inițiativele diplomatice ale administrației Trump pentru oprirea războiului.

„Conducerea rusă nu este pregătită să discute deloc despre pace. Pierderile sunt pur și simplu enorme, monstruoase”, insistă Nikolai.

În opinia sa, regimul de la Moscova vorbește pe plan intern despre „negocierile de pace” doar din rațiuni de recrutare. Kremlinul „încă încearcă să atragă oamenii în felul următor: «Trump s-a întors, (emisarul american pentru pace Steve) Witkoff vine pe la noi, totul se va termina curând. Deci, ce poate fi rău în a semna un contract?»”, explică fostul soldat rus.

Soldații putrezesc în adăposturi

Înalt, impunător și pasionat de sport, Anton s-a înrolat după încheierea serviciului militar obligatoriu. Aspirant în marina rusă, acest tânăr de 27 de ani din Extremul Orient al Rusiei și-a dorit inițial să calce pe urmele tatălui său – un ofițer recent pensionat care a luptat împotriva Ucrainei. În noiembrie 2023, a semnat un contract pe un an cu armata rusă.

Anton s-a înrolat special pentru a fi comandant de echipă într-o unitate de asalt, dar a fost repartizat la apărarea aeriană. El crede că probabil a fost favorizat datorită experienței sale, deținând un grad de subofițer după serviciul din marină. La început a monitorizat și a încercat să doboare elicoptere ucrainene, apoi drone kamikaze. „E greu acolo”, spune tânărul rus.

Norocos că nu a fost trimis să ia cu asalt pozițiile ucrainene, Anton s-a întors imediat pe front după prima permisie. La întoarcere, credința sa în „operațiune” a început să se clatine.

Într-o zi, când unitatea sa a fost trimisă să ocupe poziții în adăposturi din care ucrainenii se retrăseseră recent, a văzut că acestea fuseseră împodobite cu icoane și cruci. Când un preot ortodox rus a venit acolo pentru a le „sfinți armele”, Anton l-a întrebat de ce consideră el că e bine ca un rus să tragă într-un ucrainean și este rău invers. Preotul i-a răspuns: „Ei fac greșeala, nu tu. Nu trebuiau să ia armele, dar le-au luat”.

Răspunsul nu i-a plăcut lui Anton. S-a întors acasă în mai anul acesta, la șase luni după expirarea contractului. Odată ajuns acasă, în Siberia, a cerut consiliere juridică pentru a scăpa de armată. Cazul său a ajuns până la Curtea de Apel, timp în care a fost amenințat cu închisoarea pentru dezertare. În cele din urmă, a fost nevoit să fugă, după ce trei bărbați îmbrăcați în civil au dărâmat ușa casei mamei sale.

„În adăposturi, covoare de șoareci se aștern peste picioarele tale în timp ce dormi. Acolo oamenii pur și simpu putrezesc”, dezvăluie Anton, care nu mai ține legătura cu tatăl său. „În schimb politicienii, dorm în paturi mari și albe, mănâncă din farfurii aurii, se bucură de apartamente de hotel și de educație universitară pentru copiii lor”, denunță el.

O greșeală uriașă

Înainte de a fi recrutat, Aleksandr, în vârstă de 21 de ani, avea o poziție „antirăzboi”. Înrolat în serviciul militar în toamna anului trecut, a fost repartizat la o unitate ceremonială dintr-un oraș mare din sudul Rusiei. Acolo trebuia să facă garda la bază și să participe la înmormântări.

Apoi a făcut, după cum spune el, „cea mai mare greșeală” din viața sa, semnând, la începutul acestui an, un contract cu armata rusă. „Mi-am dorit doar să-mi schimb viața”, precizează el. Pentru un tânăr fără casă, mașină sau rețea de sprijin, banii erau atractivi.

După semnarea contractului, a fost trimis la un post de comandă din regiunea Donețk pentru a fi responsabil de harta unui comandant de divizie. Imprima o hartă nouă de două ori pe săptămână, trasa pozițiile rusești și ucrainene pe ea și pe diverse tablete și ecrane. Lucra într-un post de comandă, unde ecranele arătau fluxuri de drone în timp ce atacau pozițiile ucrainene. A fost martor cum ofițerii își păcăleau superiorii.

Într-o zi, când șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov, s-a întâlnit cu o delegație din Belarus, Aleksandr a primit o sarcină inedită: „Șeful meu mi-a zis să printez hărțile dintr-un fișier care a venit de la Statul Major. Hărțile respective difereau de harta noastră cu câțiva kilometri. Era o adevărată minciună”.

Atunci Aleksandr s-a hotărât să părăsească armata. A profitat de o permisie și a fugit din Rusia. Cât despre discuțiile de pace? „Cred că este teatru”, subliniază el. „Putin vrea sânge. Vrea să ucidă, să jefuiască. Este o nimicire a populației ruse de către propriul președinte”, conchide Aleksandr.