Nicolae Ciucă, după rezoluţia parlamentului olandez împotriva aderării României la Schengen: „Nu ne îngrijorează deloc”

 1 comentariu

Premierul Nicolae Ciucă a reacţionat, joi, după rezoluţia parlamentului olandez împotriva aderării României şi Bulgariei la Schengen, precizând că ţara noastră a făcut tot ceea ce era necesar pentru a îndeplini cerinţele tehnice pentru aderare, informează Agerpres.

„Am trecut în revistă repede acea decizie. Nu ne îngrijorează deloc pentru că ţara noastră a făcut tot ceea ce era necesar, astfel încât să îndeplinească cerinţele tehnice pentru accederea în spaţiul Schengen, lucru care s-a dovedit şi prin rezultatele verificărilor făcute de comisia nominalizată în acest sens", a spus premierul Ciucă, în timpul unei vizite de lucru pe care o efectuează în judeţul Dolj.

Nicolae Ciucă a arătat că autorităţile din România şi-au oferit disponibilitatea pentru ca reprezentanţi ai Olandei să vină în ţara noastră ca să facă verificări la faţa locului, acolo unde consideră că sunt probleme.

Noi ne-am oferit disponibilitatea, inclusiv în relaţia bilaterală cu Olanda, astfel încât acolo unde consideră că sunt probleme şi doresc să vină să verifice la faţa locului, suntem în măsură să acceptăm această colaborare bilaterală ca dumnealor să verifice şi să vadă că suntem pregătiţi pentru accedere la spaţiul Schengen.Nicolae Ciucă:

Premierul a amintit despre eforturile României privind respectarea condiţiilor legate de statul de drept, corupţie şi crimă organizată.

„Vă pot spune că pe stat de drept am făcut în aşa fel încât la nivelul Guvernului şi la nivelul întregii coaliţii să luăm măsurile care se impun, în directă coordonare şi colaborare cu reprezentanţii Comisiei, să avem un pachet de legi ale justiţiei care într-adevăr să fie în deplină aliniere cu justiţia din Uniunea Europeană şi să ducă la acel proces de modernizare a justiţiei din România, iar pe partea de crimă organizată avem instituţiile statului care sunt foarte bine consolidate şi sunt convins că îşi fac datoria aşa cum şi-au făcut-o şi până acum", a mai spus Nicolae Ciucă.

Parlamentul olandez a adoptat o rezoluţie care stipulează că Olanda nu ar trebui să voteze pentru aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, a anunţat joi eurodeputata olandeză Sophia in'T Veld, coordonatoarea grupului Renew în Comisia pentru libertăţi civile (LIBE) a Parlamentului European.

Rezoluţia parlamentarilor olandezi vine după ce Parlamentul European a votat pentru aderarea României la Schengen.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    marian1969 20.10.2022, 22:05

    Pe dumneata nu te îngrijorează nimic. În calitate de prim ministru nu te îngrijorează creșterea preturilor la energie , gaze și implicit la costul vieții. Nu te îngrijorează că ești acuzat de plagiat , nu te îngrijorează că ai un ministru acuzat de plagiat și corupție. Nu te îngrijorează absolut nimic și te întreb de ce nu îți prezinți demisia. Pentru că pe noi ne îngrijorează tot( prețuri la gaze , energie , razboiul de la granița)inclusiv că avem un prim ministru care este acuzat de furt intelectual. Te rugăm salvează țara și prezintă-ți demisia de onoare și mergi la pensie pentru că nu ești bun de nimic.

ALTE ȘTIRI
Imagine cu Călin Georgescu adus la audieri la DIICOT. Foto: Hepta
21 sept.
Interceptări din dosarul de înșelăciune al lui Călin Georgescu, publicate de PressOne: Preotul Ion Negoescu i-a pregătit profilul de prezidențiabil din 2022: „CG este Candidatul, l-am depersonalizat de tot”
Călin Georgescu arestat
21 sept.
CTP: „Călin Georgescu a fost arestat fiindcă nu s-a realizat o înțelegere PSD-AUR”
MONDEN
Nicușor Dan în timp ce își aranjează șosetele lângă Volodimir Zelenski la summit-ul din Ucraina | Foto: captură TikTok
21 sept.
Reacția unui stilist după momentul viral cu Nicușor Dan care își aranja șosetele lângă Volodimir Zelenski: „Asemenea gafe”
Alin Alexuc Ciurariu și Gabi Torje la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
21 sept.
De ce nu a mers Gabi Torje la Asia Express 2026 cu un membru din familie: „Îmi sare CD-ul”. Ce a spus despre Alin Alexuc Ciurariu
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto: Hepta
21 sept.
Kelemen Hunor cere ca Siegfried Mureșan să-și depună mandatul dacă nu strânge voturile înainte ca Guvernul lui să ajungă în Parlament
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
21 sept.
Stenograme din ședința PSD în care s-a decis că social-democrații nu votează Guvernul Siegfried Mureșan în Parlament
Ultimele știri
21 sept.
Traian Băsescu a dat verdictul despre Guvernul lui Siegfried Mureșan, cu 10 zile înainte de votul din Parlament
21 sept.
AfD discută cu Rusia reluarea livrărilor de gaze către Germania. Un oficial al partidului s-a întâlnit cu șeful Gazprom
LiveText
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut de procurorii DIICOT / Ce au scos la iveală perchezițiile făcute la locuința sa și alte imobile
21 sept.
Au cumpărat cu 152.000 de euro o școală abandonată, fără să o vadă înainte. Cum a fost transformată clădirea într-o locuință de familie
TRENDING
21 sept.
Un cuplu a construit o casă cu 700 de anvelope vechi reciclate și lemn: sunt 27 de grade la interior iarna, deși este acoperită complet de zăpadă
21 sept.
Horoscop 22 septembrie 2026. Capricornii, în loc să se supere pe cei dragi, ar putea să își păstreze calmul și să-și regândească strategiile
21 sept.
Balconul unui apartament de la etajul 7 de pe Bulevardul Tineretului, sectorul 4, s-a prăbușit pe trotuar, peste o mașină
21 sept.
Harta județelor lovite de vijelii puternice în următoarele ore. ANM anunță răcire în toată țara, ploi și ninsori la munte până joi dimineață
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
Analiză
21 sept.
Boala Alzheimer, uitarea care aduce moartea. Cum poate fi tratată, care sunt neajunsurile în România
Veneția ar putea majora taxa de intrare pentru turiști la 30 de euro și extinde aplicarea acesteia pe o perioadă mai lungă din an. Sursă foto Shutterstock
21 sept.
Veneția pregătește o nouă lovitură pentru turiști. Cât ar putea ajunge taxa pentru o singură zi
Foto: shutterstock
21 sept.
Alergia la ambrozie: simptome, cum le calmezi și ce poți face pentru a trece mai ușor peste această perioadă
Foto: Cornel Putan
21 sept.
Toamna la Timișoara: Picasso, film, arhitectură și seri pe Bega
Ilustrație în stil grecesc cu zeul Apollo, care plutește în dreptul Soarelui și țintește cu arcul spre șarpele Python, care scuipă flăcări.
21 sept.
Zeul Apollo – cine a fost, legendă și curiozități
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
O umbrelă galbenă în ploaie
21 sept.
Vremea de mâine, 22 septembrie 2026, în România. Se răcește în toată țara, iar ploile cuprind mai multe regiuni
Călin Georgescu a ieșit încătușat din sediul DIICOT, după ce a fost reținut 24 de ore. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
21 sept.
Călin Georgescu a fost reținut într-un dosar de înşelăciune cu un prejudiciu de peste un milion de euro. A ieșit cu cătușe la mâini din sediul DIICOT
Fațada unui magazin Lidl
21 sept.
Schimbarea pe care Lidl a făcut-o, după 20 de ani, în toate magazinele dintr-o țară europeană
România este în continuare una dintre cele mai accesibile pieţe ale muncii din Uniunea Europeană, cu un cost orar al forţei de muncă de 13,6 euro, ceea ce reprezintă doar 39% din media blocului comunitar, de 34,9 euro/oră. Sursă foto Shutterstock
21 sept.
România, printre cele mai ieftine piețe ale muncii din UE. Cât câștigă angajații din București și care sunt domeniile cu cele mai mari salarii
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”