„În ceea ce priveşte podul Basarab, aici este din nou o problemă structurală. Podul Basarab, ca multe alte obiective de investiţii, nu a avut recepţia terminată la terminarea lucrărilor şi din cauza asta Primăria nu a putut să se ducă să oblige constructorul să facă acele lucrări de mentenanţă care erau obligatorii prin contract”, a afirmat Nicușor Dan într-o conferință de presă, potrivit news.ro.

„Încercăm să remediem, în sensul ca pe tot ce înseamnă obiectiv de investiţie vechi să finalizăm recepţia. Acolo, la podul Basarab, pentru că a trecut atâta timp, lucrările de reparaţii trebuie să le facem noi, nu se mai pune problema să beneficiem de garanţie”, a adăugat edilul.

Podul Basarab, cea mai importantă lucrare de infrastructură rutieră din Bucureşti, încă nu este recepţionat, nici la 11 ani de la inaugurare. Primăria Capitalei nu a reuşit să facă recepţia finală a infrastructurii care a costat peste 250 de milioane de euro pentru că antreprenorul nu a realizat toate lucrările prevăzute în proiect, potrivit Economedia.

În iunie 2011, la momentul deschiderii circulaţiei, nu toate lucrările prevăzute în contract erau finalizate, mai precis trotuarul rulant, parcarea de sub pod și lifturile. Între timp, elemente metalice au ruginit, rosturile de dilataţie sunt degradate, iar podul a început să se degradeze. 

Podul rutier Basarab completează inelul principal al Capitalei şi face legătura între sectoarele 1 şi 6, între şoselele Titulescu şi Grozăveşti. Finanţarea europeană a fost obţinută în 2004, când primar al Bucureștiului era Traian Băsescu, iar inaugurarea a avut loc în iunie 2011, când primar era Sorin Oprescu.

Urmărește-ne pe Google News
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
GSP.RO
Un străin mutat la Galați a rămas șocat de un nărav al românilor: „Am văzut la voi o chestie care mă uluiește”
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Playtech.ro
Elena Udrea, mesaj VIOLENT din închisoare. Anunțul ȘOC, ce răsturnare de situație!
Păţaniile patronilor români care angajează migranţi din India, Pakistan sau Bangladesh
Observatornews.ro
Păţaniile patronilor români care angajează migranţi din India, Pakistan sau Bangladesh
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Știrileprotv.ro
Lovitură pentru fumători, de la 1 august
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Orangesport.ro
Ministrul Sportului, Eduard Novak, a provocat încă un scandal! A greşit faţă de un sportiv român şi a încercat să se scoată: "Mama lui va înţelege"
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea
PUBLICITATE
POVEȘTI CARE VINDECĂ. După 19 ani de dureri de spate, un bărbat a cunoscut medicii care i-au redat mobilitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii