Compania Naţională Poşta Română are un nou contract colectiv de muncă, valabil pe o perioadă de doi ani, iar noul document îi va avantaja pe salariaţii cu venituri mici şi medii, arată un comunicat transmis vineri de companie.

Potrivit Poştei Române, cele două părţi semnatare, managementul Poştei Române şi Sindicatul Lucrătorilor Poştali din România au finalizat negocierile privind documentul care stă la baza activităţii tuturor angajaţilor operatorului naţional de servicii poştale, iar contractul anterior, valabil pe o perioadă de 10 ani, va expira începând cu data de 1 mai.

„Poşta Română trece printr-o perioadă importantă a cărei ţintă este redresarea financiară şi creşterea cotei de piaţă, iar angajaţii au nevoie să-şi desfăşoare activitatea în baza unui astfel de document, care să le apere interesele şi să le asigure un mediu propice de lucru, dar şi oportunităţi de dezvoltare profesională”, a declarat Costin Tudor, directorul general al Poştei Române.

„În cadrul noului acord s-au păstrat drepturile salariale din contractul anterior, au fost introduse prevederi noi în beneficiul salariaţilor, precum şi prevederi care vor genera, în viitor, o reaşezare salarială a angajaţilor cu venituri mici şi medii, după analiza indicatorilor economico-financiari din primul semestru”, arată comunicatul.


Citește și: ANALIZĂ | În România duduie economia, dar și sărăcia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.