Nu te mai ajungi cu banii? Fă economie mâncând sănătos!

Comentează
Arhiva foto

Carne, brânză, ouă - sunt primele pe listă, când mergi la cumpărături? Vezi? Aşa te trezeşti cu o notă de plată piperată la casă. Şi mai împovărătoare va fi, însă, peste ani, nota de plată la capitolul sănătate: hipertensiune, probleme cardiovasculare, diabet, în cazuri extreme - cancer.
Pe primul loc: vegetalele
Nutriţioniştii nu obosesc tot învăţându- ne că cerealele (orez, paste făinoase, fulgi de ovăz, secară etc.), legumele, verdeţurile, fructele trebuie să deţină cea mai mare pondere în hrana noastră cea de toate zilele, pentru că sunt mult mai sănătoase decât proteinele de origine animală. Şi, să recunoaştem, din primăvară până toamna târziu, au şi preţuri convenabile. Bine, bine, dar cât ar trebui să consumăm pe zi din această categorie de alimente- vedetă, atâta vreme cât avem o sănătate echilibrată? Iată cât:
- 8-10 felii de pâine (integrală, ideal)
- o ceaşcă şi jumătate de cereale preparate (orez, paste, fulgi de ovăz etc.)
- 500-600 g de legume, o legătură de verdeaţă (pătrunjel, mărar, leurdă, untişor etc.), o salată verde de mărime medie
- două fructe proaspete sau o jumătate de ceaşcă de legume conservate, ori o jumătate de ceaşcă de suc de fructe.
Proteinele animale au, totuşi, rolul lor
Nutriţioniştii nu prea încurajează dieta vegetariană “pe viaţă”. Pentru că proteinele de origine animală - carne, peşte, ouă, lapte şi brânzeturi - au rolul lor bine definit de mama-natură: ele susţin procesul de creştere în copilărie şi ajută organismul, toată viaţa, să se regenereze şi să se apere de boli; în absenţa lor, pielea, părul şi unghiile au de suferit. Alimentele de origine animală trebuie consumate însă în cantităţi moderate. Ce înseamnă “moderat”? Să ai la masă, în fiecare zi, o singură categorie din aceste proteine. Aşa iese şi bugetul tău în câştig, dacă te gândeşti că aceste alimente au preţuri destul de piperate! Consumă, aşadar:
- 200 ml de lapte, 100 g de brânză, unul sau două iaurturi mici în una din zilele săptămânii
- în ziua următoare, poţi mânca peşte (200-400 g )
- în cea de-a treia zi te vei răsfăţa cu o porţie (150 g) de carne roşie sau albă
- În cea de-a patra zi poţi mânca, pe lângă legume, cereale şi fructe, şi un ou sau două. Şi tot aşa.











Răsfăţul – cu ţârâita

Nu ne putem lipsi de uleiurile vegetale, care protejează inima, datorită conţinutului de acizi graşi Omega 3 şi Omega 6. Nici de vitaminele, mineralele şi colesterolul “bun” din unt. Şi cine nu pofteşte din când în când la o ciocolată? Dacă te gândeşti la o ciocolată întreagă, pune-ţi pofta-n cui! Ca să nu “se depună” sub forma unor nedorite kilograme şi să nu-ţi subţieze bugetul, dulciurile şi grăsimile trebuie consumate în cantităţi minime. Adică, una-două linguri de ulei (de măsline, de porumb, de struguri, de rapiţă), 20 g de unt, un pătrăţel de ciocolată (neagră - 70-80% cacao) pe zi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
București, România – 25 iunie 2024: Oamenii traversează strada în apropierea Palatului Victoria, care găzduiește sediul Guvernului României, în București.
11:36
De 1,4 ori mai multe morți decât nașteri în România, în iulie 2026
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
MONDEN
Andreea Berecleanu
15:10
Andreea Berecleanu, mesaj emoționant de ziua fiului său. Imagini de colecție cu Petru din copilărie până în prezent
Adi Nartea la Hello Chef sezonul 12
14:36
Când începe „Hello Chef” sezonul 12 la Antena 1. Adi Nartea își va demonstra talentul culinar
POLITIC
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
9 sept.
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Ultimele știri
15:12
Au luat 136.000 de pahare de cafea și 1.200.000 de sticle și au făcut drumuri din ele. Acum, poluarea a scăzut cu 24%, în Australia
15:10
Andreea Berecleanu, mesaj emoționant de ziua fiului său. Imagini de colecție cu Petru din copilărie până în prezent
15:09
Faleza și strada Domnească se închid în Galați, vineri. 6 autobuze sunt deviate, care sunt rutele de la Potcoava de Aur
Analiză
15:00
Listă scurtă cu două nume de premier de pe masa lui Nicușor Dan. Piedicile care duc la amânarea unei decizii
TRENDING
09:10
Péter Magyar, mesaj tranșant pentru un milionar din Harghita: „În legătură cu afacerea imobiliară de 300 de miliarde de forinți”
11:59
AUR are în sondaje aproape cât PSD, PNL și USR la un loc. Cum arată intenția de vot la alegerile parlamentare, într-un sondaj INSCOP
Analiză
13:00
Jamie Shea, fost înalt oficial NATO: „Răspunsul la atentatele din 11 septembrie a făcut din lume un loc mai puțin sigur și mai periculos decât impactul inițial al atacurilor”
07:00
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei. Sursă foto: Ayako Funatsu / Facebook
14:40
O japoneză a venit în vacanță în România doar cu un rucsac și a rămas 27 de ani. Acum vinde creații de mii de lei: „România m-a învățat să fiu fericită”
Plajă din Costinești cu mulți oameni care se bronzeză, înoată sau se plimbă de-a lungul țărmului pe nisipul fierbinte, 7 iulie 2024
14:01
Vacanțele pe litoral s-au ieftinit cu peste 35% de la încheierea verii. Cât plătesc românii pentru o noapte de cazare în luna septembrie
Calendar din lemn care arată data de 29 februarie, cu o mână ce mută un bloc de la 28 la 29.
13:24
De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Imagine în care apare o mână de femeie ce pune afine într-un bol cu terci de ovăz, nuci și miere.
12:30
Mic dejun rapid și sănătos: Idei simple pentru dimineți ocupate
Zona de check-in a companiei Vueling de la Aeroportul Barcelona–El Prat, aglomerată de călători și bagaje. Spania, 16 iulie 2025
12:27
Cel mai bun aeroport din lume este în Europa și prin el trec mii de români în fiecare an: „Așa de mare încât ai nevoie de GPS”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
kronospan sebes
Exclusiv
11:30
Companiile Kronospan și Kronochem din Sebeș, trimise în judecată pentru poluarea mediului cu substanțe cancerigene
O fetiță cu părul împletit stă pe o bordură înaltă lângă o fântână arteziană, întinzând o mână spre jeturile puternice de apă. Pe pavaj și în aer sunt mai mulți porumbei în apropierea ei, inclusiv unul în zbor lângă fântână.
10:38
Cod galben și portocaliu de caniculă, în peste jumătate din țară. Temperaturile vor ajunge până la 36 de grade, apoi urmează vijelii
Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la instalaţiile de acces din 8 staţii
09:03
Posibilă tentativă de suicid în stația de metrou Ștefan Cel Mare. Circulația trenurilor este afectată
Călin Georgescu a fost înconjurat de sustinătorii săi în timpul vizitei în Vaslui
ExclusivReportaj
09:00
Momente din vizita cu poticneli a lui Călin Georgescu în județul Vaslui: „În Olt a mers șnur”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate