De ce anul are 365 de zile, dar din 4 în 4 ani are 366. Explicația simplă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Calendarul pe care îl folosim astăzi pare un lucru banal. Îl privim pe telefon, îl bifăm în agende, ne organizăm viața în jurul lui, dar rareori ne întrebăm de ce este construit exact așa cum este, de ce anul are 365 de zile și, mai ales, de ce, odată la patru ani, apare o zi în plus.
Cuprins:
Ce este anul bisect
Sistemul modern al anului bisect a fost ajustat în anul 1582, având ca scop sincronizarea calendarului cu anul astronomic. Este anul care conține o zi în plus față de anii obișnuiți sau, în cazul calendarelor lunisolare, o lună în plus. La fiecare patru ani este adăugată această zi suplimentară în calendar la sfârșitul celei mai scurte luni, februarie, pentru ca anul calendaristic să corespundă cu cel astronomic sau cu cel sezonier. În acest fel, din patru în patru ani, luna a doua a anului are 29 de zile în loc de 28, ceea ce înseamnă că anul bisect are 366 de zile spre deosebire de un an normal, care are „doar” 365 de zile.
Diferența constă în adăugarea unei zile, cunoscută ca „zi bisectă”, care corectează diferența dintre calendarul obișnuit și anul tropical sau anul solar tropical, adică perioada de timp în care Pământul face o revoluție completă în jurul Soarelui, de la un echinocțiu la altul, mișcare ce durează 365,242189 de zile sau, mai exact, 365 de zile, 5 ore, 48 de minute și 45 de secunde, conform NASA.
Calendarul nostru, în schimb, are 365 de zile într-un an, iar astfel apare o diferență de circa 0,24 zile în fiecare an, iar dacă lăsăm această diferență să se adune, după patru ani va apărea o nealiniere de aproximativ 0,24 × 4 = 0,9688 zile între anul solar și calendarul gregorian.
Tranziția la calendarul gregorian și regula anilor seculari
Un moment important în istoria calendarului a fost anul 1752, când Marea Britanie și coloniile sale au adoptat Calendarul Gregorian, fiind necesară eliminarea a 11 zile din luna septembrie pentru a recupera decalajul acumulat.
Prin această reformă s-a consolidat sistemul care este folosit și astăzi, prin care se adaugă o zi suplimentară în luna februarie în anii divizibili exact cu 4, cu excepția anilor care se termină în 00, cu excepția celor divizibili cu 400, care rămân ani bisecți, așa cum a fost cazul anului 2000. Aceasta nu este, cu siguranță, prima utilizare a anilor bisecți.
Calendarul iulian, folosit înainte de 1752, avea un sistem mai simplu al anilor bisecți, în timp ce calendarul islamic Al-Hijra are, de asemenea, o zi în plus, denumită Zul Hijja, care se adaugă la a 12-a lună în anii bisecți. Când egiptenii au început să măsoare timpul, împărțind anul în 12 luni a câte 30 de zile, ei au adăugat cinci zile suplimentare la sfârșitul anului sub forma a cinci zile de sărbătoare, notează rmg.co.uk. Împăratul roman Iulius Cezar a încercat chiar un așa-numit „an al confuziei" în 46 î.Hr., an care a avut 455 de zile, în speranța că în acest fel va putea corecta diferența apărută între anotimpuri și luni.
Care va fi următorul an bisect
Mulți se întreabă cum se poate ști care an este bisect și care nu. Regula este una foarte simplă, și anume că fiecare al patrulea an este bisect. Adică, fiecare an care este divizibil cu 4 este an bisect, cu excepția celor care sunt divizibili cu 100. Însă, dacă aceștia se împart exact la 400, atunci și ei sunt ani bisecți. Cu alte cuvinte, regula anului bisect nu se aplică atunci când se schimbă secolul.
De exemplu, 1900 nu a fost bisect, pentru că se împărțea la 100, dar nu și la 400. La fel au stat lucrurile și în cazul anilor 1700 și 1800, cum la fel nici anii 2100, 2200 sau 2300 nu vor fi nici ei bisecți. Practic, la fiecare 400 de ani avem 97 de ani bisecți. De exemplu, ani bisecți multipli de 4, dar nu de 100 sau 400, au fost: 1584, 1588, 1596, 1956, 1960, 1964, 1968, 1972, 1976, 1980, 1984, 1988, 1992, 1996, 2004, 2008, 2012, 2016, 2020 și 2024. Trecând peste aceste calcule, trebuie spus că ultimul an bisect a fost 2024, iar următorul an cu 366 de zile va fi 2028, când 29 februarie va cădea într-o zi de marți. Următorii ani bisecți din acest secol vor fi: 2032, 2036, 2040, 2044, 2048, 2052, 2056, 2060, 2064, 2068, 2072, 2076, 2080, 2084, 2088, 2092 și 2096.
De asemenea, șansa de a te naște pe 29 februarie, într-un an bisect, este puțin sub 1 la 1 500, sau aproximativ 1 la 1 461 ≈ 0,000684462697. Calculând mai exact, șansele să te naști în ultima zi de februarie într-un an bisect sunt de 97 la (400 × 365 + 97) ≈ 0,000663942449 ≈ 0,066 %.
Cine a inventat anii bisecți
De-a lungul istoriei, oamenii au folosit trei tipuri de calendare. Calendarul lunar se baza pe mișcarea Lunii, calendarul solar se baza pe mișcarea de rotație a Pământului în jurul Soarelui, iar un al treilea tip combina cele două sisteme.
Calendarele lunare urmăreau fazele Lunii în jurul Pământului, cu o Lună nouă care apărea la fiecare 29,5 zile, astfel încât anul avea 354 de zile.
Calendarele solare, în schimb, măsurau timpul după revoluția Pământului în jurul Soarelui, care dura 365,242 de zile, un număr greu de transpus într-un calendar simplu. Diferența de 11 zile era corectată printr-o lună suplimentară, numită Intercalaris, care avea 27 de zile și era adăugată o dată la trei ani, pentru ca cele două calendare să rămână aliniate.
Această nevoie de aliniere a stat la baza reformei împăratului roman Iulius Cezar care, în anul 46 î.Hr., a fost sfătuit de astronomul egiptean Sosigene din Alexandria să creeze un calendar valabil pentru toată lumea, care avea să fie denumit calendarul iulian și care a introdus pentru prima dată zilele bisecte. Acesta avea o singură regulă, și anume orice an divizibil cu patru era un an bisect, și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 45 î.Hr., devenind calendarul folosit de întreaga lume creștină timp de 15 secole.
Inspirat din sistemul de calcul egiptean, vechiul calendar iulian pornea de la ipoteza că anul are 365,25 de zile, așa că avea 365 de zile, iar o dată la patru ani era an bisect. Data de început a anului fusese schimbată cu mult înainte de reforma lui Cezar. În 153 î.Hr., începutul anului roman fusese mutat de la 1 martie la 1 ianuarie, din motive legate de preluarea funcțiilor de către noii consuli. Calendarul iulian a păstrat data de 1 ianuarie ca început oficial al anului, deși anul calendaristic al lui Iulius Cezar era gândit să înceapă odată cu solstițiul de iarnă.
Anul bisect și calendarul Gregorian
Calendarul iulian a organizat timpul în 12 luni și 365 de zile, plus anul bisect. Totuși, avea o mică problemă: sfertul de zi adăugat de anul bisect era puțin mai mare decât diferența reală de 0,242 dintr-o zi a anului solar. Deși mică, această diferență prelungea anul solar cu circa 11 minute, ceea ce ducea, o dată la 128 de ani, la o diferență de o zi întreagă. De aceea, calendarul iulian ajunsese să fie cu 10 zile în urmă până în secolul al XVI-lea. Se spune că Iulius Cezar știa că propriul calendar nu era perfect, dar considera că nu reprezintă o problemă majoră. Totuși, pentru a alinia din nou anul calendaristic cu cel astronomic, era nevoie de o nouă reformă.
La sfatul medicului napolitan Aloysius Lilius, Papa Grigore al XIII-lea a revizuit calendarul lui Iulius Cezar și a anunțat printr-un decret din 24 februarie 1582, un nou calendar, denumit calendarul gregorian, potrivit earthsky.org. Pentru a șterge diferența de 11 minute adunată de-a lungul anilor, Papa a scos din calendar 10 zile, astfel că ziua de 5 octombrie a devenit 15 octombrie. În plus, s-a stabilit ca doar unul din patru „ani seculari” să fie bisect, iar zilele bisecte nu trebuie adăugate în anii care se termină în „00”, cu excepția cazului în care acel an este divizibil și cu 400. În prezent, calendarul iulian este cu 13 zile în urma celui gregorian deoarece are ani bisecți în 1700, 1800 și 1900, care, în calendarul gregorian, sunt ani obișnuiți. Acest calendar a fost introdus în România în anul 1919 de către guvernul condus de I. C. Brătianu. Astfel, data de 1 aprilie 1919 a devenit 14 aprilie 1919.
Ce s-ar întâmpla dacă nu am avea ani bisecți
Așa cum știm cu toții, anul calendaristic are 365 de zile, însă anul astronomic real, adică timpul necesar Pământului pentru a face o mișcare de revoluție în jurul Soarelui, este cu aproape șase ore mai lung. Dacă această diferență nu ar fi corectată, ea s-ar acumula an de an, iar calendarul s-ar decala tot mai mult față de mișcarea reală a Pământului.
Astfel, în doar 100 de ani, decalajul ar ajunge la aproximativ 24 de zile. Aici intervine anul bisect: la fiecare patru ani, se adaugă o zi suplimentară, și anume 29 februarie, care compensează cele aproape șase ore pierdute în fiecare an și menține calendarul sincronizat cu mișcarea de revoluție a Pământului.
Rolul celor 24 de ore suplimentare este foarte important, deoarece, dacă nu ar fi adăugate din patru în patru ani, evenimentele astronomice sezoniere, precum echinocțiile sau solstițiile, s-ar deplasa treptat în raport cu lunile calendaristice. De exemplu, echinocțiul de toamnă din emisfera nordică, care are loc acum la sfârșitul lunii septembrie, ar ajunge, într-un secol, la sfârșit de august, iar peste câteva sute de ani, luna a opta din an ar deveni, practic, o lună de primăvară.
Mai mult decât atât, potrivit timeanddate.com, fără ziua bisectă, decalajul s-ar accentua atât de mult încât, în timp, am ajunge să nu mai sărbătorim Crăciunul pe 25 decembrie, iar locuitorii din emisfera nordică l-ar celebra, timp de câteva secole, în toiul verii.
