PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Apocalipsa ne place. Trebuie să desființăm tot, să închidem școlile, să aruncăm telefoanele copiilor în Dunăre. Au venit noile rezultate ale celebrului test PISA și s-a constatat că suntem varză. Ne-a luat prin surprindere. Noi știam că am băgat bani la greu în învățământ, că am mărit bursele elevilor, că n-am dat afară vreo 10000 de profesori din sistem. Și iată cum am fost răsplătiți.
Reacțiile îmi par pline de ambiguitate, uneori nu știu dacă se urlă de plăcere sau de disperare. Plăcerea de a indica vinovați: profesorii nu-și fac treaba, elevii sunt proști, părinții sunt proști, guvernanții sunt proști. Astea toate ne-ar sugera că există, undeva în fundal, un „noi” alcătuit din deștepții pământului.
Ca să înțelegem cel mai bine cum funcționează educația la noi și spre ce s-a îndreptat, mai simplu ar fi să ne amintim cum se selectează copiii pentru fotbalul de performanță. Nu se caută talente prin curțile școlilor, nu. Se caută părinți care să bage bani în echipamente, turnee, cantonamente etc. Abia banii părinților fac prima selecție, talentul, meritocrația sportivă vin pe locul ț-șpe.
Credeți că-i descoperea cineva pe Popovici sau Halep dacă nu veneau dintr-un mediu familial echilibrat, din clasa mijlocie sau superioară?
Ei bine, asta se măsoară și cu testele PISA. Mai ales în România. Dacă tot ne dăm de ceasul morții și facem crize de nombrilism, păi să vedem ce e chiar specific României: inegalitatea socială care se transportă lin în școală. La asta suntem campioni, ne-o arată raportul oficial (paginile 116-117).
Cu cât ești mai jos pe scara veniturilor, cu atât prestezi mai prost la științe, citire etc. Le știam cu toții pe toate, le-am comentat pe larg legătura social-PISA și cu ocazia rezultatelor anterioare.
Ce ar fi de comentat în plus ar fi impactul devastator - atenție, global!, că și în Franța e mare cor de vaiere acum - al rețelelor sociale. Mai precis, impactul unor algoritmi, deja puternic amplificați de AI, care nu urmăresc decât distragerea de la orice altă acțiune în afara ecranului.
Iar impactul AI nu trebuie comentat misticoid sau lacrimogen, despre cum erau oamenii mai buni înainte de smart phone (nu erau!), ci trebuie comentat mai simplu: cât ne mai lăsăm setați după profitul altora, cât ne mai lăsăm clonate emoțiile strict după logica ”mie ce-mi iese”?
Una dintre principalele probleme pe care le întâlnesc la școală este tendința elevilor, a profesorilor de a nu mai savura nimic din ceea ce nu-folosește-la-ceva. Citim o carte doar dacă ne folosește. Mi s-au uscat urechile de la cât am auzit pe la părinți: dar aia de fizică sau de chimie ce mai vrea, la ce-i folosește, că el are evaluare națională?
Ce fac unii deja, ce vom încerca și noi va fi standardizarea și mai mare a testelor și în relație cu PISA. Că e oricum un test pe care nici elevii, nici profesorii nu dau doi bani – la ce ne folosește, nu-i așa? Dacă se standardizează în stil PISA evaluarea prin școli, atunci vor crește rezultatele, dar credeți că se va îmbunătăți educația? Nu.
Va fi exact ce se întâmplă cu Evaluarea Națională sau BAC sau diverse admiteri. Nu se caută elevi buni, se caută elevi cu părinți capabili să plătească meditații nenumărate unde înveți chichițele unor teste stupizele, care să contribuie la bugetul unei facultăți, la economia unui oraș mare etc.
Testele PISA arată un declin al statului social. Arată inegalități sociale care coboară până la ordinea operațiilor în matematica elementară. Arată și o orientare a societății, îngrijorătoare, către delegarea cunoașterii și rațiunii către forme așa-zis neutre de inteligență artificială.
Cu alte cuvinte, dacă pui niște agenți artificiali să analizeze rezultatele ei vor vorbi mai degrabă ca ăia care spun ”păi dacă nu faceți nimic la școală, să tăiem cheltuielile, că om învăța noi de pe youtube treburile importante!”. De ce vor vorbi așa?, pentru că așa sunt programați, să rentabilizeze, nu să ne facă mai deștepți și empatici.
Cât despre citit, lectură, să ne uităm cât mai cheltuim pe carte noi toți, iar apoi să ne îngrijorăm că nu ne citesc copiii. Nu se mai citește pentru că nu iese nimic din treaba asta, niciun profit clar și rapid. Și nu doar cititul e în criză, ci răbdarea de a consuma orice informație complexă.
A mai rămas doar cultura de tip Liiceanu sau Mitza Biciclista – citesc ca să arăt că tu ești prost, nu ca să devin eu mai deștept. Dacă ar testa cineva asta, am constata că și pentru mulți dintre cei cultivați, cultura e ca BMW-ul sau Mercedesul, e pentru statut, nu pentru altceva.
