Atât martorii cât și șoferul de pe salvare spun că vinovat pentru producerea accidentului ar fi un al treilea șofer, care venea spre Vaslui și care nu a acordat prioritate Ambulanței. Acesta și-a văzut în continuare de drum, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

„Șoferul de pe salvare avea și luminile și sirena pornită și a încercat să depășească camionul, care era oprit pe partea dreaptă, pentru a-i da prioritate. /In momentul când ambulanța a vrut să intre în depășire, din sens invers a venit altă mașină, care nu s-a dat la o parte. Asta l-a obligat pe șoferul de pe ambulanță să revină pe sensul lui de mers, însă a intrat în bara din spate a camionului”, a povestit un martor, pentru Vremea Nouă.

„Am încercat să depășesc camionul, care era tras pe partea dreaptă, dar nu m-a ajutat deloc mașina care venea din față. Am tras dreapta de volan și am intrat în spatele camionului. E prima dată când mă confrunt cu o astfel de situație”, a declarat și șoferul de pe Ambulanță, pentru sursa citată.

Echipajul Poliției Rutiere sosit la fața locului i-a supus pe cei doi șoferi controlului cu alcooltestul, rezultatele fiind zero în ambele cazuri.

O ambulanță a lovit un camion staționat. Șoferul camionul staționat, care tocmai susținea examenul auto, nu era băut

FOTO – vremeanoua.ro


Citește și… Pensiile speciale au explodat, în 2018. Zeci de mii de beneficiari, pensii care ajung şi la 20.000 de lei, pe lună, pentru foştii procurori, judecători, militari, poliţişti şi parlamentari


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.