Povestea cutremurătoare a tinerei de 29 de ani a impresionat întreg mapamondul. Brittany a luat decizia sfâşietoare de a-şi încheia socotelile cu viaţa, după ce a fost diagnosticată cu o tumoare inoperabilă pe creier. Ea a început să aibă dureri groaznice de cap la scurt timp după ce s-a căsătorit, acum un an, iar în urma unor analize complete, aceasta a fost diagnosticată cu cancer la creier. Deşi a fost supusă unui tratament invaziv pentru stoparea creşterii tumorii, în luna aprilie, medicii i-au spus că boala a devenit mai agresivă decât se aşteptau. Mai mult decât atât, ei i-au dat doar şase luni de trăit şi i-au spus că va avea o moarte înceată şi dureroasă. Motiv pentru care tânăra a început să se intereseze cum ar putea trece în viaţa de dincolo într-un mod mai puţin dureros, atât pentru ea, cât şi pentru cei apropiaţi. Astfel, a decis că eutanasierea este varianta cea mai bună. Brittany a ales şi ziua când va muri, pe 1 noiembrie, la doar două zile după ce-şi va aniversa ziua de naştere. Iar pentru a putea face acest lucru, tânăra şi familia ei s-au mutat în statul Oregon, unde există o lege care le permite celor bolnavi incurabil să moară asistaţi medical.“ Eu vreau să trăiesc, aş vrea să existe un tratament, dar nu există. Faptul că pot să aleg să mor cu demnitate mă sperie mai puţin”, a explicat Brittany.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.