Gestul romantic planificat de Albert Ndreu, de 26 de ani, a cauzat un incendiu care i-a distrus apartamentul din Sheffield, scrie The Sun.

Tânărul a petrecut mai bine de două săptămâni plănuind cu atenție cererea în căsătorie perfectă. După ce a cumpărat inelul de logodnă pentru iubita sa, Valerija Madevic, de 22 de ani, a decis să o surprindă umplând sufrageria cu peste 100 de lumânări.

A petrecut mai bine de patru ore pregătind momentul său romantic, din care două au fost rezervate numai pentru a umfla baloanele și a aprinde lumânările, potrvit The Sun.

Albert a scris “Marry Me?” din lumânări aprinse, a pregătit o sticlă de vin și a pus să redea non-stop muzică romantică pe un difuzor. După ce a terminat pregătirile, acesta s-a dus în oraș după iubita sa.

Dar după ce a plecat, lumânările au provocat un incendiu care a distrus atât surpriza sa, cât și apartamentul.

Trei echipaje de pompieri au ajuns la locul incendiului, după ce Valerija a văzut, când se apropiau de casă, cum din apartamentul lor ieșeau nori de fum.

Chiar și așa Albert a insistat însă să-și ducă planul până la capăt. A îngenuncheat în mijlocul camerei înnegrite de fum și a cerut-o pe Valerija în căsătorie, iar ea a spus “da”.

“Când am primit florile am crezut că sigur a spart sau a distrus ceva în casă. Dar nicio clipă nu m-am gândit că a distrus tot apartamentul”, a declarat Valerija.

A vrut să-și ceară iubita în căsătorie, însă a dat foc la casă. Reacția femeii
Cerere în căsătorie inedită |SWNS:South West News Service

Tânăra a spus că a rămas șocată când a văzut apartamentul în flăcări, în drum spre casă, dar a avut parte de un șoc și mai mare când iubitul ei a cerut-o în căsătorie, din mijlocul casei distruse de flăcări.

“Mi-a spus că a greșit, casa noastră era literalmente în flăcări, dar el m-a cerut de soție. Și am spus «da»”, a completat tânăra.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.