Procurorii susțin că Lydia Wright, fetița de nici doi ani, cântărea în februarie 2016, când a murit, doar 4,5 kilograme, de două ori mai puțin decât ar fi trebuit să aibă un copilaș de vârsta ei. Michael Wright este acuzat că mânca în fața fetiței sale, care era înfometată și deshidratată, relatează publicația Herald-Standard , citată de Metro.

Potrivit anchetatorilor, fetița a fost abandonată într-un scaun pentru bebeluși timp de 13 ore până când și-a dat ultima suflare. Copila a fost legată în scaunul special, în timp ce tatăl ei stătea întins pe o saltea, împreună cu fiii săi. Procurorii îl acuză pe tată că nu a avut grijă deloc de fiica sa pe care a lăsat-o într-o cameră ticsită cu gunoaie și jucării.

Procurorii susțin că fetița murise de două ore în momentul în care a fost dusă la spital de către mama ei. Andrea Dusha (foto), în vârstă de 29 de ani, a recunoscut că este vinovată de crimă.

O fetiță de nici doi ani a fost înfometată și lăsată să moară în Statele Unite

Femeia urmează ca săptămâna viitoare să fie prezentată instanței pentru a fi condamnată. Ea riscă până la 19 ani de închisoare.

sursă foto: Twitter


Citește și:

PROCESUL COLECTIV. O sală întreagă și-a ținut răsuflarea când o tânără, salvată de sub un morman de trupuri arse, a povestit şi a plâns. ”Atunci a venit cineva şi m-a luat de mână….”


 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.