Serenty Straker a venit vinerea trecută acasă cu o pungă plină cu capsule cu cocaină, pe care a primit-o de la un coleg de creșă. Acesta i-a spus micuței că sunt ”dinți de lapte”, iar înainte să îi aratei mamei sale ”cadoul”, ea a pus una în gură, scrie boston25news.com.

”Putea să moară dacă ingera asta. Am fost foarte supărată”, a spus mama fetiței.

Femeia s-a dus glonț la poliție, unde detectivii au confirmat că substanța era cocaină, apoi și-a dus copilul la spital pentru a o testa. Analizele au arătat că deja ingerase o cantitate mică de cocaină, înainte să o scuipe.

Educatoarea de la creșă susține că cel mai probabil cineva a aruncat punga cu cocaină în curtea creșei.

”Am verificat creșa peste tot și toți copiii sunt în siguranță”, a spus aceasta, chiar dacă mama fetiței este nemulțumită.

”Nimeni nu are grijă de copii. Sunt 15 micuți într-o clasă cu doi educatori și două ajutoare de educatori. Unde erau când s-a întâmplat asta?”, a spus mama copilei.

Poliția investighează acum incidentul.


CITEȘTE ȘI: Tibi Ușeriu nu mai participă la Maratonul Arctic Ultra 6633, anul viitor: «Cred că am demonstrat ce am avut de demonstrat acolo»


FOTO: HEPTA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.