O mamă a făcut ce nu a putut Ministerul Educației: Evaluarea Națională accesibilă pentru elevii cu dislexie
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
- Ana are 14 ani și e un copil cu CES (cerințe educaționale speciale) pentru că are dislexie, o tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor .
- Ea este unul dintre cei peste 60.000 de copii cu CES, după cum arată datele Centrului European pentru Copiii cu Dizabilități.
- Ana a susținut, marți, proba la limba română din cadrul Evaluării Naționale.
- Ea poate rezolva subiectele la fel de bine ca oricare alt copil, doar că are nevoie de mai mult timp și de materiale didactice specifice pentru nevoile ei.
- A avut parte de ambele, datorită implicării mamei ei, care s-a bătut pentru drepturile tuturor copiilor care prezintă o astfel de afecțiune.
de Florinela Iosip
Reporterul Libertatea a petrecut prima zi a Evaluării Naționale alături de Ioana, mama și Ana, fiica. Cele două au reușit, împreună, să învingă sistemul.
Cuprins:
Visul fetiței din Giulești
Într-un apartament din cartierul bucureștean Giulești, la șase dimineața, o fată de 14 ani distribuie pe Facebook o fotografie cu actorul Richard Gere și un câine. “Eu n-am dormit azi-noapte de stres. Am stat și am păzit-o. Ea a adormit de la zece seara. Nu a avut treabă“, ne spune Ioana Tatavura, mama tinerei.
Pe adolescentă o cheamă Ana. Are un zâmbet larg, e pasionată de limba germană, are un IQ peste medie, de 118, și vrea să ajungă medic veterinar. “Vreau să am grijă de animale, pentru că sunt mai bune decât oamenii“, ne explică Ana.
Peste 60.000 de copii cu CES
În ochii statului român însă, ea nu este un tânăr cu un potențial uriaș, ci un copil cu CES (cerințe educaționale speciale), pentru că are dislexie, o tulburare la citit manifestată prin modificarea cuvintelor, și discalculie, o tulburare ce perturbă abilitățile de calcul matematic. Ea este unul dintre cei peste 60.000 de copii cu CES, după cum arată datele Centrului European pentru Copiii cu Dizabilități.
Ana a susținut marți Evaluarea Națională la limba română. Ea poate rezolva subiectele la fel de bine ca oricare alt copil silitor, numai că are nevoie de mai mult timp - motiv pentru care are trei ore la dispoziție pentru rezolvarea subiectelor în loc de două - și de materiale didactice specifice nevoilor ei. Mai exact, de hărți mentale. Acestea sunt niște scheme care structurează conținutul unei materii pe înțelesul ei.
Spre deosebire de copiii cu tulburări de învățare care au dat examenele în anii trecuți, Ana are dreptul să aibă la Evaluarea Națională un astfel de material datorită mamei sale. Ioana a bătut la porțile tuturor instituțiilor responsabile pentru copiii cu tulburare de învățare. A ajuns chiar și la Ministerul Educației ca să ceară drepturile copilului ei.
Totul a început încă din primii ani de școală ai Anei, atunci când Ioana a început să-și pună întrebări. „De ce îi ia un an să învețe alfabetul? De ce reține cifre mai greu decât ceilalți?“
Li s-a recomandat o școală specială
Ioana și soțul ei trebuiau să lucreze ore în șir cu Ana pentru că învățătoarea și restul profesorilor nu aveau răbdare cu ea sau efectiv nu știau, chiar dacă aveau bune intenții.
“Prima învățătoare mă chema o dată pe săptămână la școală ca să-mi reproșeze ce face fii-mea: că nu e atentă, prinde foarte greu noțiuni, nu răspunde la sarcini etc.”, povestește Ioana.
Mama spune că învățătoarea a sfătuit-o să-și ducă fiica la o școală specială, dar a refuzat vehement. În sinea ei, știa că Ana nu are un handicap, ci doar învață diferit.
“Am crescut alături de sora mea, care are Sindromul Down. Așadar, știu ce înseamnă să ai o dizabilitate mentală și mi-am dat seama că nu este cazul Anei”, adaugă Ioana.
Părinții care fac treaba în locul statului
După ce a dus-o la Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, unde a primit un certificat de atestare că are tulburări de învățare, părinții Anei au făcut ceea ce statul român nu și-a permis: servicii de recuperare și dezvoltare. Acestea se traduc în ședințe de logopedie și meditații cu cadre didactice, pentru care au cheltuit sute de lei.
Potrivit legii, școala este obligată să acționeze pe mai multe planuri pentru copiii cu tulburări de învățare: plan de studiu personalizat, hărți mentale măcar pentru materiile de bază și cadre didactice pregătite.
Iar pentru a evita bullyingul, copiii cu dislexie ar trebui scutiți de la citirea cu voce tare în fața clasei și, totodată, ar trebui să primească timp în plus de lucru la evaluările scrise, pentru că ei citesc cu dificultate, crede mama Anei.
La Minister și la Inspectoratul Școlar pentru drepturile copilului: „Le-am spus că nu e corect, e discriminare”
Lucrurile astea nu se întâmplă însă, reclamă părintele. Așa că nu a mai așteptat o minune din partea sistemului de învățământ, ci a trecut la fapte. S-a documentat cu privire la programa la limba română pentru ciclul gimnazial și a elaborat, prin intermediul Asociației Române pentru Copii Dislexici, cu bani de la prieteni, un material ajutător pentru copiii cu tulburări de învățare.
Acesta a fost corectat de profesori de limba română și avizat de Centrul Național de Evaluare și Examinare, care l-a publicat pe propriul site. Dar nu s-a oprit aici.
Mama s-a dus la Inspectoratul Școlar din București și la Ministerul Educației să reclame că nu e corect ca elevii cu tulburări de învățare să nu poată beneficia de materiale ajutătoare la examenele naționale. Ca să ajungă la aceste instituții, a intrat de-a lungul anului pe diverse grupuri de Facebook și-a cerut ajutor de la Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, sindicate, ONG-uri, decidenți politici, oricine putea să o ajute.
S-a gândit nu doar la fata ei, ci la toți copiii care nu au șansa de a-și arăta potențialul.
“Le-am zis că nu e corect, că e discriminare. De ce acești copii, dacă învață cu aceste materiale la clasă, trebuie să dea examenul fără ele? Fiica mea, fără o hartă mentală, nu știu dacă ia 5, dar dacă are acces la ea, poate lua 8 sau 9 fără probleme”, subliniază Ioana.
„Mami-mami, am făcut tot!”
Suntem în fața Școlii Sfinții Voievozi, unde câteva picături de ploaie sting asfaltul încins. La 12 fără un sfert, din sala de examen, Ana iese zâmbind, fericită. “Mami-mami, am făcut tot!“, îi striga mamei sale.
Ana, deși este un copil extrem de inteligent, a fost victima bullyingului atât din partea cadrelor didactice, cât și din partea elevilor, pentru că este diferită. Ultima data când s-a simțit umilită era în clasa a VII-a. Doi băieți mai mari au trecut pe lângă ea, uitându-se urât. Unul i-a zis celuilalt: “Uite-o și pe asta care e dislexică“.
Ana i-a ignorat și a mers mai departe.
“Și ce dacă sunt dislexică? Asta nu mă face mai puțin bună decât ei”, ne spune adolescenta senină.
A învățat să înțeleagă și să lupte. Mica bătălie cu prima probă a examenului a fost trecută. Urmează altele, multe, grele.
Mamei sale îi este frică pentru ce va urma în liceu.
“Mă tem că nu voi găsi un spațiu sigur pentru Ana, cu elevi și profesori care să o înțeleagă. O vom lua de la capăt, dar nu ne lăsăm”, încheie femeia.
CITEȘTE ȘI:
