Copilaşul în vârstă de patru luni a ajuns, zilele trecute, la Spitalul de Urgenţă din Vaslui, după ce a fost muşcat de faţă de propria lui mamă, care a făcut o criză de nervi pentru că bebeluşul plângea de foame.

Poate rămâne fără cei patru copii

Femeia, care are şi probleme cu alcoolul, trăieşte în condiţii mizere, iar ancheta socială a scos la iveală faptul că şi ceilalţi copii ai ei, trei la număr, cu vârste cuprinse între doi şi 10 ani, sunt prost îngrijiţi, nemâncaţi şi că au suferit adesea bătăi. Ceilalţi copii au fost luaţi deja de reprezentanţii Direcţiei de Protecţie a Copilului şi duşi în centre de plasament, iar mama lor va fi, cel mai probabil, decăzută din drepturile părinteşti.

MAI MULT

Alţi puşti, luaţi de la părinţi
Alţi patru copii, ai unei familii din comuna Popeni, judeţul Vaslui, au fost luaţi, zilele trecute, de la părinţi şi internaţi în centre de plasament. Copiii, cu vârste între 5 şi 12 ani, erau mereu flămânzi şi puşi să muncească. Mai mult, părinţii au vândut capra, pe care copiii o primiseră de la vecini, ca să facă rost de bani de băutură.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.