O persoană fără adăpost lansează o carte de poezii în București: „Am scris peste tot și oriunde: pe stradă, în parc, în autobuz”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Marți, 1 noiembrie, a fost lansat volumul de poezii „Versuri polimorfe”, semnat de Costel Pitorac, o persoană fără adăpost din București. „Îmi doresc ca poezia mea să aibă efect terapeutic, să dea autonomie oricărui cititor”, spune autorul. Libertatea a participat la lansare și a vorbit cu proaspătul poet.
Cuprins:
Costel Pitorac poartă pe cap o șapcă cu mesajul „One World”. Pare mesajul firesc pe care îl transmite Pitorac prin mai multe feluri: o singură lume, cu aceleași oportunități pentru toți. Venit dintr-un mediu vulnerabil, cel al persoanelor fără adăpost, Costel Pitorac a strâns marți seara, 1 noiembrie, zeci de persoane la Centrul Comunitar Grivița Cișmigiu, al ONG-ului Carusel, unde și-a lansat volumul de poezii.
Lansarea a fost posibilă și datorită celor două ONG-uri: CeRe și Carusel, care și-au propus să creeze contexte prin care vocea persoanelor fără adăpost să fie auzită.
„Un lup singuratic”
Costel Pitorac este un bărbat la „56 și puțin plus” ani, care se îmbracă sport și poartă la gât două medalioane: un lup, pentru că el este „un lup singuratic” și un vultur, care pentru el reprezintă „puterea lui Dumnezeu”.
În curte, înainte de lansare, oamenii formează un cerc în jurul lui. Îi pun întrebări și-și fac selfie-uri. Pe lângă lansarea volumului său de poezii, „Versuri polimorfe”, are loc și o cină comunitară organizată de ONG-ul Carusel. Câțiva copii umflă niște mănuși. Baloane albe cu degete zboară prin curte.
„I want autograph”, îi spune un voluntar venit din Italia.
Pe parcursul zilei de 1 noiembrie, 180 de persoane fără adăpost au trecut pe aici, pentru a mânca, a se spăla sau pentru a beneficia de consiliere. În medie, 150 de persoane vin zilnic la centrul deschis de ONG. „Îi reducem la eticheta: fără adăpost, dar oamenii au voce și lucruri de spus”, explică una dintre reprezentantele Carusel.
O lansare „ca la televizor”
„Terapii pentru suflete” este poezia citită de actorul Alexandru Fifea în deschiderea evenimentului.
„A venit cu câteva versuri scrise pentru noi, a vrut să ni le dedice pentru munca noastră.” Florin Păunescu, editorul cărții, responsabil de proiecte culturale și lucrător social la Centrul Comunitar Grivița Cișmigiu, își amintește cum au fost scrise primele poezii care au devenit azi o carte.
Au urmat mai multe zile în care cei doi au editat, corectat și rescris. „Am scris peste tot și oriunde: pe stradă, în parc, în autobuz”, spune autorul.
„Florin are curiozitatea și răbdarea să asculte pe toată lumea”, spune imediat un alt beneficiar al centrului.
„Poezia domnului Pitorac începe cu speranță. Este o poezie religioasă și critică. Are și umor, și tandrețe”, spune scriitorul Vasile Ernu, cel care moderează discuția dintre poet și public în seara lansării.
„Avem lansare ca la televizor”, Marian Ursan, directorul ONG-ului Carusel, își îmbracă bucuria într-o glumă.
Primarul Ciucu: „În seara asta a fost o lecție”
La lansare este prezent și Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6. Costel Pitorac a locuit în ultimul timp într-un adăpost din acest sector.
„Acum știu ce să cer DGASPC. Trebuie să mergem puțin mai sus, ca oamenii să-și găsească demnitatea, un țel, nu doar să se asigure îndeplinirea nevoilor de bază din piramida lui Maslow. În seara asta mi s-au deschis ochii, a fost o lecție”, spune el.
Autoritățile nu au o statistică oficială despre numărul oamenilor fără adăpost din București, așa cum a arătat Libertatea în seria despre viața în stradă. Peste 5.000 de oameni stăteau pe străzile din București, în 2010, conform datelor unui ONG.
În București, există opt adăposturi de noapte, în subordinea autorităților publice. Acestea oferă un total de 566 de locuri, însă numărul celor care n-au o locuință se ridică la ordinul miilor.
Povestea lui Costel Pitorac
„Copilăria mea? Dacă ați citit din biografia lui Eminescu, sunt anumite similitudini.”
A trăit în Botoșani, de unde a plecat împreună cu mama și frații săi. De când a plecat de acolo și până în prezent „niciodată nu am avut locuință personală, numai chirii”, spune Costel Pitorac.
A scris primele poezii „prin adolescența mai târzie, pe la 17-18 ani”.
„Am încercat să mă deosebesc de cei din jur cu ceva scos din interiorul meu”
Spune că să fie o persoană fără adăpost i-a adus și un soi de libertate, o libertate aflată după ce a fost „alungat de la toate ușile”. Libertatea de a nu mai fi „dependent de lăcomia proprietarilor”.
„Ești pus în situația de a te descurca neavând nimic din ceea ce ai fost. Aveam 50 de bani și am supraviețuit mai multe luni fără să comit niciun delict. Pasăre, animal, om, am împărțit pâinea cu toate. Întotdeauna am crezut că îl am pe Dumnezeu și asta mi-a fost infinit. Asta mi-a dat putere.”
Cartea și poeziile
Temele sunt sugerate prin denumirea capitolelor: „Portrete de suflete”, „Moartea inocenței”, „Alte divertismente emoționale”.
„Toată lumea este indispensabilă, necesară, complementară. Dacă unul dintre noi ar lipsi, ar fi jale”, acesta este un proverb japonez, spus de Pitorac și care redă filozofia lui de viață.
Unul dintre colegii cu care împarte acoperișul de la adăpostul din Sectorul 6 îi felicită, îl ia în brațe: BRAVO!
Seara se încheie cu poezia „Pact pentru optimism” și autografe. „Pentru mine scrisul este o gimnastică a minții. M-am jucat cu idei, ca în șah.”
