O profesoară din Târgoviște a înființat o școală românească de weekend la Bruxelles: „Aici nu știi al câtelea din clasă este copilul tău și nici nu ți se spune”

Comentează

Zeci de elevi din România învață la Bruxelles despre limba și cultura părinților, prin metodele sistemului belgian, la școala de weekend a Mirelei Niță Sandu.

Mirela Niță Sandu a ajuns prima dată în 2006 în Belgia, la Universitatea Catolică Louvain-La-Neuve, cu o bursă a Guvernului României, scrie Școala 9. Născută la Târgoviște, Mirela studiase Literele la București și fusese profesoară de franceză la Colegiul Iulia Hasdeu din Capitală.

La dorința fiicei sale de 8 ani de a vorbi limba română într-un cadru instituționalizat, în septembrie 2016, profesoara româncă a demarat în capitala belgiană proiectul școlii de weekend cu sprijinul asociatei sale, Ioana Belu.

Cele două au scris un proiect la Ministerul Românilor de Pretutindeni care a fost acceptat și astăzi chiria și salariile profesorilor sunt acoperite de acesta. Prietenii, recomandările, Facebook-ul au fost uneltele care au ajutat la răspândirea veștii despre școală, iar solicitările de înscriere au crescut cu timpul.

Astăzi are, momentan, 67 de elevi înscriși care frecventează cursurile în mod curent. Se predau cursuri sâmbăta și duminica prin rotație.

Copiii rămân aproape de țara părinților, dar nu toți reușesc să vorbească și româna foarte bine. O școală de weekend nu este suficientă pentru a ajuta copiii să vorbească în limba română coerent, dacă părintele, acasă, le vorbește doar franceza sau engleza. Doar 40% provin din familii de români care vin la dorința părinților de a rămâne în contact cu limba maternă, restul, din familii mixte.

„Noi le spunem părinților când vin pentru prima dată: îl lăsați la noi și veniti să-l luati la final de cursuri. Nu vă plimbați prin fața sediului și nu îl lăsați cu telefonul. Dacă la final, copilul vă spune că nu îi place, vă rugăm să nu-l mai aduceți!”, a spus românca pentru Școala 9.

Copiii plantează flori și își fac propriile comentarii literare

Mirela Niță Sandu consideră că generațiile de copii de acum nu sunt ca generațiile de pe vremea sa. Cunosc foarte multe lucruri, sunt inteligenți, sunt perspicace, comunicativi, curajoși. Utilizează tehnologia la un nivel ridicat, în egală măsură sunt capabili să discearnă cât de utilă le este sau dacă reprezintă un factor care le afectează viața.

La școala de weekend, profesoarele au observat că cel mai mult le plac lecțiile despre regii României, despre Marea Unire, despre comunism și ce a însemnat această perioadă de dictatură pentru poporul român, pentru bunicii sau părinții lor. Îi intereseaza munții, Delta Dunării, Marea Neagră.

Mirela își amintește o anumită oră de geografie în care le-a arătat copiilor din aproape în aproape Universul, Sistemul Solar, Pământul văzut din Cosmos, apoi continentele. „Ne-am apropiat și am văzut Europa, Uniunea Europeană, am continuat să discutăm, apoi România. Lecția noastră, în realitate, era despre România. Tot ceea ce făcusem noi până aici, fusese introducerea. Abia acum, lecția începea în adevăratul sens al cuvântului”, exemplifică profesoara română.

Fiecare întâlnire debutează cu o conversație care este urmată de cursul de limba și literatura română. În a doua parte a programului se abordează geografia, istoria, tradițiile sau mediul. Sunt cursuri de cultură generală sau se întreprind activități de bune practici.

„Plantăm flori și descoperim părțile plantelor, aflăm curiozități despre păsări și animale, urmate de a treia parte a programului care este o poveste. Citim și comentăm, facem comentariu dirijat sau elaborăm, concepem împreună povestea plecând de la niște elemente date de profesor.”

Mai multe despre sistemul belgian de învățământ, pe Școala 9.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
O persoană adăpostindu-se sub o umbrelă cu buline în timp ce merge pe trotuar pe o ploaie torențială, lângă fațada unei clădiri istorice.
07:49
Vine frigul în România. Elena Mateescu, director ANM, anunță că miercuri ar putea fi cea mai rece zi a săptămânii viitoare: „Temperaturile vor scădea în toată ţara”
Iulian Tănase
ExclusivAnaliză
07:00
Criminal în serie, condamnat pentru un omor recunoscut după 20 de ani. De ce a mărturisit că a ucis-o pe femeia căutată de poliție
MONDEN
Andreea Balan si noul dansator din Cuba
18 sept.
Imagini cu Andreea Bălan și noul partener de dans. Cu cine l-a înlocuit pe Petrișor Rouge. „Este din Cuba”
Marina Almășan
18 sept.
Marina Almășan, strigăt de disperare la final de carieră: „Voi v-ați sinucide sau ați continua lupta?” Ce s-a întâmplat cu proiectul său de la TVR
POLITIC
Manfred Weber, în timpul interviului acordat Libertatea în biroul său din Parlamentul European de la Strasbourg. Este președintele PPE din 2022 și membru al Parlamentului European din 2004
ExclusivInterviu
18 sept.
Manfred Weber, președintele PPE, exclusiv pentru Libertatea: „PSD a făcut o mare greșeală că a părăsit Guvernul Bolojan”
Parlamentul României
ExclusivInterviu
18 sept.
Ce se întâmplă dacă Nicușor Dan dizolvă Parlamentul? Conf. dr. Marius Bălan explică cum ar trebui modificată Constituția pentru a nu mai avea astfel de crize politice
Ultimele știri
09:36
O femeie concediată pentru că lipea post-it-uri prin birou a primit 33.000 de euro despăgubiri și a fost reangajată, în Italia
09:10
Uber, obligată să plătească 40 de milioane de dolari familiei unei tinere ucise după ce șoferul a dat-o jos din mașină și a lăsat-o pe autostradă
09:03
Zina Dumitrescu, datorii de 17.000 de euro la azil. Ce s-a aflat despre familia regretatei creatoare de modă
09:01
Cristina Spătar a bătut palma pentru un nou proiect. Ce emisiune prezintă artista
TRENDING
18 sept.
Un bărbat de 63 de ani a fost concediat chiar înainte de pensionare, după 40 de ani de muncă la aceeași companie: „Ca și cum m-ar fi aruncat la gunoi”
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
18 sept.
Val de aer polar peste România: răcire, ploi, vânt, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru perioada 21 septembrie - 18 octombrie 2026
Salata Dakos- cum se prepară rețeta grecească
07:30
Salata Dakos - rețetă tradițională din Creta
Asistentul virtual al unei bănci din România l-a numit „idiot” pe un client. Sursă foto: Getty Images
18 sept.
Un asistent virtual al unei bănci din România a jignit un client, numindu-l „idiot”: „Lia nu trebuie să preia partea «rea» a comportamentului uman”
Sophia Moulson, tânăra din Marea Britanie care s-a mutat în Thailanda
18 sept.
A lăsat munca de 15 ore pe zi în Marea Britanie pentru o viață în Thailanda. Cât o costă traiul lunar într-un complex de lux
Orașul Durres din Albania a devenit rapid destinație favorită pentru pensionarii vest-europeni. Sursă foto: Profimedia.
18 sept.
Paradisul din Balcani descoperit de pensionarii europeni, foarte mulți dintre ei sunt italieni: „Cu 1.500 de euro trăiesc ca un rege”
horoscopul zilei de astăzi 19 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
18 sept.
Horoscop 19 septembrie 2026. Taurii trebuie să fie foarte atenți în timpul discuțiilor cu persoanele de la care așteaptă sprijin
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Mai multe biciclete în zona specială pentru depozitare
18 sept.
Biciclete electrice furate din Franța, aduse în România ca să fie vândute. Prejudiciu de 130.000 de euro: „Am văzut că este atât de ușor”
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
18 sept.
Omar Hayssam nu va fi trimis deocamdată în Siria, iar polițiștii care îl păzeau la spital au fost retrași. Decizia Curții de Apel București
Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea
18 sept.
5 știri by Libertatea - Actualitate: Cum ia statul de la bolnavi ca să cârpească bugetul Urgențelor | Realitatea de la Metrorex
Ștampila și buletinele de vot pentru un tur de scrutin din România
18 sept.
Fără ștampilă la alegeri și fără autocolant pe buletin: Cum vrea AEP să numere voturile românilor cu ajutorul urnelor inteligente
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”