„Nu avem nicio problemă să spunem lucrurilor pe nume. Rusia a decis să introducă o lege care interzice cuvântul «război». Ei îl numesc operațiune militară specială. Dar în Kazahstan îi spunem așa cum este, din păcate”, a afirmat Timur Suleimenov.
„Desigur, Rusia a vrut să fim de partea ei, dar Kazahstan respectă integritatea teritorială a Ucrainei. Nu am recunoscut și nu recunoaștem nici situația din Crimeea, nici situația din Donbas, pentru că nu sunt recunoscute de ONU. Vom recunoaște doar deciziile luate la nivelul Națiunilor Unite”, a declarat Timur Suleimenov.
Potrivit înaltului oficial kazah, țara sa, chiar dacă face parte din Uniunea Economică Eurasiatică, nu vrea să riște să fie asociată cu acțiunile Moscovei, anunțând că va respecta restricțiile impuse Rusiei și Belarusului.
„Kazahstanul nu face parte din acest conflict. Da, facem parte din Uniunea Economică Eurasiatică, dar suntem un stat independent cu propriul nostru sistem și vom respecta restricțiile impuse Rusiei și Belarusului. Nu vrem și nu riscăm să fim puși în același coș. Și am dori să ne extindem cooperarea cu țările UE și cu UE în ansamblu”, a spus Timur Suleimenov.
„Suntem cea mai occidentalizată țară din Asia Centrală. Împărtășim o mulțime de valori. În primul rând, împărțim un continent pentru că 300.000 de kilometri pătrați din teritoriul Kazahstanului sunt în Europa. Acea parte a Kazahstanului este mult mai mare decât majoritatea țărilor UE”, a menționat Timur Suleimenov.
Prim-adjunctul șefului Administrației Prezidențiale din Kazahstan a dat asigurări că țara sa nu va fi un instrument al Rusiei pentru ca aceasta să ocolească sancțiunile impuse de SUA și Uniunea Europeană.
„Într-adevăr, Kazahstanul este membru atât al Uniunii Economice Eurasiatice, cât și al CSTO, Organizația Tratatului de Securitate Colectivă, așa că suntem membri atât ai alianțelor economice, cât și ai alianțelor militare ale Rusiei. Dar prevederile tratatelor nu se aplică acestui caz particular”, a precizat Timur Suleimenov.
„În al doilea rând, vrem să le demonstrăm partenerilor noștri europeni că Kazahstanul nu va fi un instrument de eludare a sancțiunilor impuse Rusiei de către SUA și UE. Vom respecta sancțiunile. Prin urmare, ultimul lucru pe care ne dorim este ca sancțiunile secundare ale SUA și ale UE să fie aplicate Kazahstanului”, a conchis Timur Suleimenov.
Gazda unei emisiuni de radio din Kazahstan a fost concediată după ce a amenințat pe Facebook că-l cheamă pe „unchiul” Vladimir Putin.
După manifestațiile violente antiguvernamentale soldate cu 225 de morți și mulți răniți de la începutul anului, trupele străine conduse de militarii din Rusia s-au retras din Kazahstan.
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina, declanșat de Rusia
FOTO: EPA
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f67148b76e4621389e7d80ebe5c9df42.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0fd8955d361307c702eb81edbf9840af.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6615a1ee13e3acfca649e89fed3c104c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7818ca41076e5d065535b17af16debfe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_33074488844080666639e95aa6ef7da8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5e76810de8603cca8b341c43f0f5444.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_86304c9220e533779ee4353343ab1543.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_249214c6b4d90ac8c0b6e47d1631ee9d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d4ebef803de89e4b8d090df3b631ddc7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_f49a5b7162b434dee1e3a5614a99bc6a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_b322e0944c309c1524d8685ef815f603.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_affa7e26e652a4eab5bb952946bd1236.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_550bd09d862d48b0cf9cf568f3490e90.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_91a1d1b47025798b265b5edfde1a47fa.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/04/w57586931.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_a0b335994400680b09155fe6f842b890.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_bd52b2e9a56c184eaabb060cb55a994e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mihai-savin-2019.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/extragere-loteria-romana--foto-hepta-scaled-e1778704019962.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_973157f8e44e7609b1c00b3eef1de0da.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/profimedia-1098094863-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/florin-dumitrescu-sorin-bontea-chefi-la-cutite.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_4b05914387d99ee908bf92148e0d4f74.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dc94c9bfc034e06195bbd6e822f7adf7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/hepta7742863-e1775454989240.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/traian-basescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/taverna-thassos.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/copil-supravietuitor-disparut-in-padure-sibiu-medic-pediatru-foto-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-simtim-nevoia-sa-trosnim-degetele.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/female-tourist-showing-her-boyfriend-cell-phone-sitting-jetty.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-preferam-hainele-albe-vara.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/momentul-in-care-un-urs-este-tranchilizat-dupa-ce-a-fost-prins-de-politisti-intr-o-cusca-in-campina--nu-se-stie-unde-va-fi-dus--e1778701565652.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/hepta210176.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/metroul-din-bucuresti-va-ajunge-pana-in-chiajna-si-bragadiru--foto-facebook-pmb-e1778696410119.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-si-volodimir-zelenski-e1778694704772.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dancotrocenideclaratii65inquamphotosoctavganea-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/curs-leu--foto-dumitru-angelescu.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/cluj-romania-scaled-e1776156452203.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.