Steven McCraw a fost întrebat, vineri, de către reporteri, de ce oamenii legii au așteptat afară timp de aproximativ o oră, în timp ce oamenii erau uciși, înainte ca o echipă Swat să pătrundă în sala de clasă și să-l împuște pe atacator.

„A fost o decizie greșită”, a recunoscut McCraw. „Comandantul de la fața locului la acel moment credea că s-a trecut de la un trăgător activ la un subiect baricadat”, a spus el, iar comandantul a crezut că „nu existau copii în pericol”.

„Evident, pe baza informațiilor pe care le avem (acum), erau copii în acea clasă, în pericol”.

Întrebat despre un „decalaj de 40 de minute” în care operatorii 911 știau că elevii sunt în viață, dar ofițerii tot nu pătrundeau în unitate, el a adăugat:

„S-a luat decizia că acesta era un subiect baricadat, era timp să recuperăm cheile și să așteptăm o echipă tactică… asta a fost decizia, acesta a fost procesul de gândire”.

Acesta a mai spus că, privind retrospectiv, „desigur că nu a fost decizia corectă, a fost decizia greșită. Punct. Nu există nicio scuză pentru asta”.

21 de oameni, dintre care 19 copii de până în 10 ani și două profesoare, au fost uciși marți, în atacul asupra școlii primare Robb comis de Salvador Ramos, un tânăr de 18 ani. Motivele atacului încă nu sunt cunoscute.

Urmărește-ne pe Google News
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
GSP.RO
„E cel mai inteligent om din lume și n-a muncit o zi în viața lui”. Românul în fața căruia își scoate Ion Țiriac pălăria
Ileana Lazariuc, IREALĂ în costum de baie. Fosta lui Țiriac Jr. arată senzațional deși e mămică FOTO
Playtech.ro
Ileana Lazariuc, IREALĂ în costum de baie. Fosta lui Țiriac Jr. arată senzațional deși e mămică FOTO
Filmul tragediei din Bacău, în care Florentin și Cristi și-au pierdut viața după ce au plonjat cu mașina în Siret. A fost ultima nebunie pentru cei doi tineri
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Bacău, în care Florentin și Cristi și-au pierdut viața după ce au plonjat cu mașina în Siret. A fost ultima nebunie pentru cei doi tineri
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
HOROSCOP
Horoscop 6 iulie 2022. Balanțele se simt vizate de săgețile otrăvite ale unor personaje cu care se intersectează uneori
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
Știrileprotv.ro
NEWS ALERT. Bărbaţii cu vârsta de încorporare nu mai au dreptul să părăsească localitatea de reşedinţă. Unde se întâmplă totul
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Orangesport.ro
VIDEO | Cum arată Adrian Mititelu după aproape doi ani de închisoare: ”Am stat 20 de luni nevinovat”
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
PUBLICITATE
Cum arată în cifre starea de sănătate a românilor și ce soluții avem la îndemână pentru a le îmbunătăți?
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea
PUBLICITATE
Jewelry Seven, atelierul de bijuterii custom în care pasiunea se îmbină cu creativitatea

Nici un comentariu.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

regulile comunitatii