Într-un raport dat publicităţii, Organizaţia Internaţională a Muncii avertizează: Criza locurilor de muncă nu dă semne de redresare, situaţie alarmantă la nivel mondial!”
Documentul OIM, citat de Mediafax, arată că austeritatea şi măsurile prost gândite concepute de reformă în câmpul muncii au împiedicat crearea de noi locuri de muncă, iar acest lucru devine alarmant în toată lumea.
În statele cu economie dezvoltată, în special în Europa, condiţiile de pe piaţa muncii nu vor reveni la nivelurile anterioare crizei, din 2008, decât peste aproape 5 ani, cu doi ani mai târziu decât se estima anterior.
În acest an, numărul şomerilor din întreaga lume va creşte la 202 milioane. Aşa se face că alte şase milioane de oameni vor intra în rândurile disperaţilor care deja nu îşi găsesc o slujbă.
Pentru ca taboloul să fie şi mai sumbru, raportul arată că oamenii care caută locuri de muncă pe termen lung sunt „demoralizaţi”, iar 40% dintre persoanele cu vârsta între 25-49 de ani care caută de lucru în state cu economii dezvoltate sunt fără ocupaţie de cel puţin un an. Iar asra în condiţiile în care şomajul în rândul tinerilor a crescut puternic, iar acest lucru măreşte riscul tulburărilor sociale. Piaţa muncii s-a deteriorat în ultimele şase luni în întreaga lume, dar mai ales în Europa, unde şomajul creşte puternic.