Salvamontiștii din Hunedoara au oferit noi detalii despre modul în care s-a intervenit în Munții Retezat, pentru recuperarea cadavrelor celor doi copii uciși de avalanșă, Dor Geta Popescu și Erik Gulacsi. Aceștia spun că misiunea a fost foarte dificilă, din cazua vizibilității reduse, a ninsorii și a vântului care bătea cu aproape 100 km/h.

„Operațiunile au fost extrem de dificile, din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a complexității acțiunii, aceasta necesitând un număr mare de oameni și o coordonare strictă cu toate celelalte structuri ale statului care au atribuții în salvarea victimelor”, se arată într-un comunicat al Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara.

Cum a decurs operațiunea. Prima zi, sâmbătă, 22 aprilie

Apelul de urgență a fost dat sâmbătă în jurul orei 14:30. În primă fază, s-au alarmat salvatorii montani aflați în punctul de permanență Cabana Pietrele. Unul dintre salvatori, care se afla, la ora respectivă, într-o patrulare pe Valea Pietrel,e a pornit spre zona indicată pentru evaluarea situației.

În paralel, au fost alertați și membrii salvamont ai Formației Hunedoara care au pornit de urgență spre locul incidentului. De asemenea, a fost constituită și o echipă de suport formată din zece salvatori montani ai celorlalte trei formații din județ, respectiv: Petroșani, Lupeni și Uricani, care au pornit și ei spre Cabana Gențiana.

În jurul orei 16.30, o primă echipă a formației Hunedoara, formată din șase salvatori montani era deja la poalele muntelui, în drum spre Valea Pietrele. La aceeași oră, primul salvator montan plecat la evaluare s-a întâlnit sub Custura Bucurei un grup numeros de persoane, printre care se aflau și părinți ai celor doi copii decedați. În grupul de persoane erau cei 50 de membri ai școlii de ghizi montani, care i-au ajutat pe cei cinci supraviețuitori ai avalanșei.

 

În jurul orei 18.30, cei șase salvatori montani veniți din Hunedoara, la care s-au alăturat cei doi salvatori montani aflați în zonă și doi jandarmi montani au întâlnit în zona Bordul Tomii grupul de turiști în retragere.

După o evaluare primară, la care nu s-au constatat afecțiuni grave, și la refuzul acestora de a fi ajutați, au fost sfătuiți să se regrupeze la Cabana Gențiana pentru o evaluare secundară.

Ulterior, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, s-a hotărât continuarea acțiunii de recuperare a celor două cadavre a doua zi.

Cum a decurs operațiunea. A doua zi, duminică, 23 aprilie

A doua zi, duminică, 23 aprilie, în jurul orei 08.00, de la Cabana Gențiana, la acțiunea de recuperare au pornit 19 salvatori montani și 5 jandarmi montani. S-a urcat pe Valea Pietrele până pe Lacul Pietrele, apoi pe sub Vf.Custura Pelegii (Peleguța) până în Șaua Berbecilor, unde s-a ajuns în jurul orei 11.30.

Pe văi, în prima parte a zilei, vremea era însorită, cu vânt moderat, sus pe creastă ceața, vizibilitate destul de slabă și vânt foarte puternic: 80-100km/h (conf.ISU HD). Mai târziu a început ninsoarea, care a îngreunat foarte mult acțiunea de localizare a victimelor.

După minute bune de tatonare au fost localizate cele două cadavre.

În paralel, s-a montat atelierul de tracționare pe verticală a tărgilor, cu ajutorul căruia au fost urcați din Căldarea Berbecilor spre Șaua Berbecilor, atât decedații, cât și salvatorii. Acțiunea a continuat cu coborârea prin lansare pe jgheaburile dinspre Tăurile Pietricele și deplasarea pe traseul spre LaculPietrele—Cabana Gențiana, iar apoi s-a continuat coborârea spre Cârnic, unde cele două cadavre au fost predate la Serviciul de Medicină Legală în jurul orei 17.15.

Citește și:

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.