Polițiștii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Giurgiu — Sectorul P.F. Bistreț au descoperit un grup format din șase cetățeni irakieni și doi sirieni, dintre care patru minori, care a trecut fluviul Dunărea cu două bărci, încercând să intre ilegal în România.

În baza unor informații obținute la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Bistreț, județul Dolj, în ziua de 20.09.2015, ora 18.30, a fost declanșată o acțiune specifică de combatere a migrației ilegale.

Cu această ocazie, au fost depistate și reținute, în apropierea malului românesc al fluviului Dunărea, opt persoane din care patru adulți și patru minori, care nu își justificau prezența în zonă și care nu erau vorbitori de limba română.

Refugiații asaltează granițele României. Frontiera cu Serbia, poartă de intrare pentru sute de imigranți ilegali

Persoanele au fost conduse la sediul S.P.F. Bistreț pentru identificare, ocazie cu care s-a stabilit că grupul era format din șase cetățeni irakieni și doi sirieni (trei bărbați, o femeie și patru minori), cu vârste cuprinse între 4 și 33 de ani.

Aceștia au declarat că au plecat din țările de origine cu intenția de a ajunge în Austria, fapt pentru care au apelat la ajutorul unor călăuze care le-au organizat călătoria, contra unor sume cuprinse între 2.000 și 3.500 de dolari de persoană. Migranții s-au deplasat pe traseul Turcia — Bulgaria și au fost cazați într-un hotel din Sofia. Ulterior au fost preluați de un cetățean bulgar, care i-a transportat la malul Dunării, cu un autovehicul și i-a îmbarcat în două ambarcațiuni de mici dimensiuni cu care au traversat fluviul Dunărea.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.