Trei dintre persoanele accidentate la Gheorgheni, sambata dimineata, in urma unei explozii, care au fost aduse la Spitalul de Chirurgie Plastica si Reparatorie din Bucuresti, vor fi operate astazi, urmand ca maine sa fie operati alti doi raniti, a declarat, potrivit Agerpres, dr. Cristian Nitescu, directorul medical al unitatii sanitare. Pentru al saselea ranit, care se afla in stare foarte grava, avand 66% din suprafata corpului afectata, urmeaza sa se gaseasca donatori de piele. Acesta din urma este intubat si respira cu ajutorul aparatelor. Referindu-se la cei trei pacienti care au fost adusi la Spitalul de Urgenta Floreasca, dr. Bogdan Oprita, seful SMURD Bucuresti, a declarat ca acestia se afla in continuare la terapie intensiva si sunt stabili. Un alt pacient, care a fost adus la Spitalul de Urgenta “Prof.dr. Bagdasar-Arseni”, este in continuare in stare grava si se afla la terapie intensiva sub supraveghere, potrivit purtatorului de cuvant al spitalului, dr. Florin Bica.


 


In urma exploziei produse la o fabrica de prelucrare a lemnului din Gheorgheni, au fost ranite 23 de persoane, dintre care zece au fost transportate la Bucuresti cu un avion militar. Acesta reprezinta cel mai grav accident colectiv de munca produs in ultimii ani in Harghita.

„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
PARTENERI - GSP.RO
„Ce chirurg poate să facă asta?!” » Incredibil cum arăta această femeia înainte
Marian, dezvăluire ȘOCANTĂ despre moartea Mădălinei Manole. Se schimbă TOT ce știam!!
Playtech.ro
Marian, dezvăluire ȘOCANTĂ despre moartea Mădălinei Manole. Se schimbă TOT ce știam!!
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Observatornews.ro
Cum a fost găsit Petrișor, românul care a dispărut la granița dintre Slovacia și Ungaria. Mesajul familiei
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
HOROSCOP
Horoscop 25 iunie 2021. Peștii își vor pune mai multe întrebări și vor găsi și răspunsurile cele mai bune
Se întorceau acasă din Italia, când au fost loviți de tragedie. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat când au ajuns în Cluj. VIDEO
Știrileprotv.ro
Se întorceau acasă din Italia, când au fost loviți de tragedie. Nimeni nu înțelege ce s-a întâmplat când au ajuns în Cluj. VIDEO
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
Telekomsport
VIDEO | Moment ULUITOR în direct. Vedeta TV n-a realizat că nu poartă lenjerie intimă
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)
PUBLICITATE
1.000mp de ziduri devin opere de artă ce purifică aerul din București (PUBLICITATE)