Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Române, întrunit în ședință de lucru la Reședința patriarhală, marți și miercuri, sub președinția patriarhului Daniel, Sfântul Sinod al BOR „a luat act cu îngrijorare de decizia discriminatorie și umilitoare pentru ora de Religie a Curții Constituționale a României din 12 noiembrie 2014”.
„În acest context, Sfântul Sinod a hotărât informarea de către Centrele eparhiale a profesorilor de religie și a părinților că până la adoptarea de către Parlamentul României a unei noi forme a Legii Educației Naționale (nr. 1/2011) statutul consacrat al orei de Religie rămâne nemodificat. Profesorii de religie și părinții trebuie să facă publice cazurile din școli în care se încearcă descurajarea participării elevilor la ora de Religie”, menționează sursa citată.
De asemenea, va fi avută în vedere „încheierea de parteneriate între parohii și școli pentru dezvoltarea cooperării cu scopul ajutorării elevilor din familii sărace sau cu risc de abandon școlar și pentru susținerea și îmbunătățirea predării orei de Religie” și „aprobarea inițiativei părinților de înființare a Asociației Părinți pentru ora de Religie (APOR), cu filiale la nivel local”.

Totodată „Patriarhia Română va solicita convocarea unei întruniri extraordinare a Consiliului Consultativ al Cultelor din România pentru stabilirea unor măsuri și acțiuni comune tuturor Cultelor în vederea susținerii statutului actual al orei de Religie în învățământul de Stat”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.