În Baia Sprie, din judeţul Maramureş, s-a extras aur încă de pe timpul dacilor, fiind o zonă liberă de ocupaţia romană, iar cea mai prolifică perioadă pentru extragerea aurului se pare că a fost în jurul anului 1700, când, spun documentele vremii, existau 75 de exploatări aurifere.

În Baia Sprie, aurul a fost extras până în 2006, când s-a închis ultima mină.

„Oraşul Baia Sprie putem să spunem că are mai multe drumuri pavate cu aur. Poate că nu este singurul din ţară. Ne-am întreabat de multe ori cum putem să fim atât de săraci financiar când noi nu putem asfalta aceste drumuri pentru că am acoperi aurul din ele. Da, chiar există pe orice drum de pe Dealul Minei, oriunde ai păşi, iei o piatră şi o duci la analize, sigur găseşti o mică cantitate de aur”, spune Dorin Paşca, primarul oraşului, citat de Vocea Transilvaniei.

Astfel, autoritățile se gândesc să facă un drum al aurului, pentru turişti.

„Ne-am gândit că toată zona Băii Mari, al Bazinului Minier al Maramureşului ar putea avea un drum al aurului iar oraşul Baia Sprie ar putea fi mijlocul acestuia. Acest drum ar putea începe la Nistru şi s-ar putea termina la Băiuţ. Pe toate aceste cărări strămoşii noştri au cărat sute de tone de aur, cu spatele, cu caii sau cu maşinile”, a spus Dorin Paşca.

Sursa foto: one.ro

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
Din ce face bani fiul cel mare al lui Cristian Tudor Popescu. Nu are nicio legătură cu tatăl său
Playtech.ro
Din ce face bani fiul cel mare al lui Cristian Tudor Popescu. Nu are nicio legătură cu tatăl său
"Pentru bani, calcă pe cadavre". Se caută vinovaţii pentru moartea celor doi fraţi din Vâlcea, care s-au înecat. În urmă cu doi ani, un alt copil îşi găsea astfel sfârşitul
Observatornews.ro
"Pentru bani, calcă pe cadavre". Se caută vinovaţii pentru moartea celor doi fraţi din Vâlcea, care s-au înecat. În urmă cu doi ani, un alt copil îşi găsea astfel sfârşitul
Horoscop 23 mai 2022. Berbecii se văd nevoiți să se ocupe de clarificarea unor probleme financiare, de plăți și economii
HOROSCOP
Horoscop 23 mai 2022. Berbecii se văd nevoiți să se ocupe de clarificarea unor probleme financiare, de plăți și economii
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
Știrileprotv.ro
O femeie din Prahova a fost lovită cu toporul în cap, chiar de ziua ei, de nepoata pe care o crescuse. Ce a făcut apoi agresoarea
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Orangesport.ro
"Putin l-a numit succesor pe el". Ucraina a găsit raportul secret al Rusiei. Următorul lider de la Kremlin a luat deja primele decizii în plin război
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“
PUBLICITATE
Deea Codrea: „Sustenabilitatea vine atunci când te cunoști“