Ministerul Educaţiei a anunțat că Ordonanţa de Urgenţă privind transportul elevilor a fost publicată în Monitorul Oficial într-o altă formă decât ar fi trebuit, urmând să fie rectificată astăzi.
Ministerul Educaţiei a precizat că a eliminat din textul iniţial sintagma "transport rutier”, păstrând termenul "transport”.
"Dintr-o eroare materială, în Monitorul Oficial a fost publicată Ordonanţa de Urgenţă într-o altă formă. În cursul zilei de mâine,12 februarie 2020, va fi publicată în Monitorul Oficial o rectificare, în acord cu forma adoptată în şedinţa Guvernului din 4 februarie 2020, pentru corectarea erorii materiale apărută în circuitul adoptării actului normativ", a informat MEC, printr-un comunicat de presă.
Modificarea vine după ce Consiliul Naţional al Elevilor a arătat că ordonanţa nu prevede decontarea navetei pentru elevii care merg cu trenul.
Consiliul Naţional al Elevilor a arătat că ordonanţa de Guvern referitoare la elevii navetişti este discriminatorie, întrucât prevede că decontarea se face doar pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, fiind "uitaţi" elevii care fac naveta cu trenul, a informat news.ro.
Pe 4 februarie, Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care se elimină sintagma ”abonament” de transport, pentru a pune Legea Educației în acord cu decizia CCR și a permite decontarea navetei școlare.
Decizia a fost luată după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituțional proiectul asumat de Guvern prin care se modifica legislația în domeniul transportului de persoane, după cum a scris Libertatea.