Din păcate, în acest moment, doar 18% dintre proprietarii de locuințe pot dormi liniștiți știind că au casa protejată prin asigurare. Nu numai că este obligatoriu prin lege, dar este o dovadă de responsabilitate să îți asiguri locuința măcar împotriva principalelor 3 riscuri natural care se manifestă în România și care pot avea un efect catastrofal: cutremurul, inundația și alunecarea de teren.

“Anul acesta îmi protejez casa!”

În acest context, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi Poolul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) organizează, în perioada 9 – 13 octombrie 2017, la nivel național, o campanie de conştientizare a populaţiei cu privire la importanţa asigurării obligatorii a locuinţelor.

Campania, care se derulează sub sloganul “Anul acesta îmi protejez casa!”, are loc în mai multe primării din ţară, principalele oraşe vizate fiind București, Focșani, Cluj Napoca și Sibiu.

Unul dintre obiectivele strategice ale Autorităţii de Supraveghere Financiară se referă la implementarea şi la dezvoltarea programelor de educaţie financiară. Este fundamental ca publicul să cunoască şi să înţeleagă în mod real produsele şi serviciile de pe piaţa fiananciară non-bancară şi să fie conştienţi de importanţa acestora. Suntem preocupaţi de creşterea gradului de cuprindere a asigurărilor obligatorii de locuinţe şi cred că parteriatul cu PAID are un rol important în atingerea acestui deziderat”, a declarat Preşedintele ASF, Leonardo Badea.

Reprezentanţii celor două instituţii participă la întâlniri cu autorităţile locale, cu proprietari de locuinţe şi cu jurnaliști din presa locală, în cadrul cărora vor prezenta informaţii referitoare la importanța protecției locuințelor prin PAD – Polița de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale – şi vor distribui materiale informative.

Peste 80% din locuințele din România sunt în acest moment neasigurate, în contextul în care este un lucru cunoscut că țara noastră are o largă expunere la riscuri precum cele acoperite prin PAD – cutremur, inundații și alunecări de teren. Din cei peste 7 ani de funcționare a PAID, am învățat că nu caracterul obligatoriu este cel care îi convinge pe români să se asigure, ci înțelegerea necesității acestui produs. Acesta este, de altfel, rolul caravanei pe care o derulăm împreună cu ASF: vom fi timp de o săptămână în țară, oferind informațiile de care primăriile și proprietarii de locuințe au nevoie pentru a înțelege cum îi poate ajuta o asigurare obligatorie de locuință la nevoie”, declară Nicoleta Radu, Director General, PAID România.

Cu peste 7,2 milioane de locuinţe neasigurate, în România există o nevoie acută de informare cu privire la responsabilitățile care îi revin, din acest punct de vedere, fiecărui proprietar.

În condițiile în care, legal, statul nu are nicio obligație de a oferi ajutor celor ale căror locuințe au fost avariate și nu aveau asigurare obligatorie de locuință valabilă, nevoia ca fiecare român să fie responsabil pentru proprietatea sa este evidentă.

Mai mult decât atât, în cazul unui dezastru natural, fondurile publice vor fi folosite, în principal, pentru obiectivele critice: infrastructură, școli, spitale etc., refacerea locuințelor rămânând în grija fiecărui proprietar.

Caravana derulată de ASF și PAID România, cu sprijinul APPA – Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor, trece pe la primăriile unor localități precum Mizil, Râmnicu Sărat, Focșani, Mărășești, Adjud, Bacău, Piatra Neamț, Cluj Napoca, Florești, Gilău, Turda, Ocna Mureș, Aiud, Alba Iulia, Sibiu, Călimănești, Curtea de Argeș. La întâlniri se  poartă discuții cu reprezentanții autorităților locale dar, mai ales, ai comunităților (asociații de proprietari și persoane fizice).

Puteți afla totul despre asigurarea obligatorie de locuințe de pe www.paidromania.ro.

 

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI