Vinurile se găsesc în nenumărate variante și se pot alege după soi, arealul de origine, aromă, gust și multe alte caracteristici, însă prima dată când alegem un vin trebuie să ne gândim dacă vrem un vin alb, roșu sau rose. Culoarea unui vin se datorează culorii strugurilor, dar și metodei de vinificație utilizată sau mai exact perioadei de timp în care mustul rămâne în contact cu pielița boabelor de struguri. Astfel, din struguri albi, se obțin vinuri albe, din struguri rose se pot obține vinuri rose sau albe, iar din struguri negri se pot obține vinuri roșii, rose sau albe.
Vinurile albe se asociază cu preparate din pește, fructe de mare sau carne albă, cu brânzeturi proaspete, moi și în general cu preparate gătite cu sos alb, spre exemplu paste, risotto, etc. Pot fi servite alături de antreuri și gustări precum pateuri cu brânză, tartine cu pește sau icre etc. sau alături de salate ca cea Caesar sau grecească. Desigur, trebuie ținut cont și de tipul vinului: sec, demisec, demidulce sau dulce. De exemplu, un Muscat Ottonel demisec cu arome de flori de tei și salcâm completate de note proaspete de citrice, un vin proaspăt și echilibrat, poate fi asociat preparatelor clasice din pește sau carne de pui, dar și salatelor simple de vară. În schimb, un vin dulce ca Tămâioasa Românească savuros și complex, cu arome fructate de ananas și citrice completate de note florale de salcâm, este ideal alături de preparatele mediteraneene și asiatice sau deserturi precum o tartă de fructe sau un ștrudel.
Vinul rose, un vin răcoritor și proaspăt, poate fi asociat în general acelorași preparate ca vinul alb, carne albă, pește sau fructe de mare. De asemenea, merge foarte bine și alături de un registru foarte diversificat de paste și pizza putând fi asociat atât celor cu sos alb, dar și celor cu sos de roșii. Toate acestea, desigur, dacă vorbim de un rose sec sau demisec. În cazul unui rose demidulce precum o Busuioacă de Bohotin savuroasă prin prospețimea notelor florale de trandafiri, busuioc și izmă, se recomandă să fie savurat alături de aperitive, o porție de coaste de porc sau altor meniuri din carne cu note dulci, caramelizate, dar și deserturilor.
Complexitatea și gustul mai puternic al vinurilor roșii le recomandă drept partenerul ideal pentru brânzeturi fermentate, preparatele din carne de vită, porc, miel, rață. De asemenea, se asociază cu preparatele cu sos de roșii sau vin roșu, dar și cu cele mai condimentate. Un Pinot Noir demidulce catifelat, echilibrat, cu note fructate de cireșe negre accentuate de aroma discretă de vanilie, este ideal alături de preparate din carne de porc, vită sau oaie, pregătite în maniera bucătăriei românești, asiatice sau mediteraneene.
Toate aceste vinuri, Muscat Ottonel demisec, Pinot Noir demidulce, Busuioacă de Bohotin demidulce și Tămâioasa Românească dulce, fac parte din noua gamă Sigillum Moldaviae, lansată pe piață în toamna anului trecut de către producătorul VINCON ROMANIA. Cele patru vinuri pot fi găsite în hypermarketurile Metro, Selgros sau Carrefour, dar și în magazinele de proximitate.