Distracții până la ivirea zorilor

Rhodos Town este una dintre cele mai apreciate atracţii de pe insulă, o aşezare cu o atmosferă încărcată de istorie, aşa că dacă se întâmplă să te pierzi în acest oraş, nu ai de ce să-ţi faci griji, pentru că la fiecare colţ vei descoperi ceva interesant de admirat şi, în plus, există întotdeauna o cale care te aduce înapoi în portul cosmopolit. Cele mai de seamă obiective din capitala insulei sunt ruinele templelor dedicate lui Zeus, Athena şi Apollo.

Viaţa de noapte din Rhodos este una notorie, care începe destul de târziu, după ce te-ai bucurat de o cină tradiţională grecească, şi continuă până în zorii zilei. Localnicii şi turiştii îşi petrec de obicei timpul în barurile şi cluburile din centrul vechi al oraşului, însă vei găsi peste tot pe insulă tot felul de localuri interesante unde să-ţi petreci o noapte de pomină. Cele mai importante „străzi de noapte” din Rhodos sunt Miltiadou din oraşul vechi şi Orfanidou în staţiunea Niochori, iar Lindos vine din urmă cu distracţie cât cuprinde.

Plimbări romantice pe urmele cavalerilor

În partea veche a oraşului vei găsi Strada Cavalerilor, unde se găseau cele mai multe dintre localurile unde aveau loc întâlnirile celor din Ordinul Cavalerilor Sf. Ioan. Aceasta este una dintre cele mai complete străzi medievale din lume, cu clădiri fin cizelate cu o faţadă ce se ridică neîntrerupt până într-o arcadă dublă care se întinde până în vârf.

În timpul zilei, strada este destul de aglomerată, cu vizitatori şi localnici deopotrivă care se plimbă prin această zonă, aşa că o idee şi mai inspirată ar fi aceea de a intra în atmosfera secolului XIV pe timp de noapte, când strălucirea felinarelor amintesc de lămpile cu ulei din vremuri medievale, iar singurul sunet este şopotul fântânii din grădina Villaragut Mansion.

Ultra Last Minute Rhodos

Hotel Summer Dream 3*- de la 299 euro/persoana, 7 nopti de cazare cu all inclusive, transport cu avionul, transferuri, asistenta turistica. Detalii pe www.europatravel.ro, call center  021-9407.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.