Pacienții care așteaptă rezultatele testului de COVID-19 la Spitalul de Urgențe din Iași stau și până la 24 de ore în containere încălzite

Comentează

Spitalul Județean de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași a instalat trei containere în curtea unității medicale care să aibă același rol precum corturile de triaj înființate de la începutul pandemiei de COVID-19. Containerele sunt încălzite, iar pacienții pot aștepta acolo venirea rezultatelor la testele RT-PCR realizate pentru identificarea infecției cu noul coronavirus. Așteptarea durează și până la 24 de ore.

Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași, a explicat că acele trei containere au fost montate începând cu ziua de ieri, chiar în curtea interioară a spitalului, înlocuind corturile de triaj:

Timpul de venire a rezultatelor a rămas același de 4 luni: între 12 și 24 de ore. Containerele sunt pentru cei suspecți care nu pot merge acasă să se izoleze în așteptarea rezultatului testelor.

„Le oferim și un ceai cât așteaptă, există și căldură în containerele respective”

Managerul spitalului, Ioan Bârliba, a precizat pentru Libertatea că instalarea containerelor a venit în primul rând ca o necesitate pentru binele pacienților, care, odată cu răcirea vremii, ar fi așteptat mai multe ore în corturile vechi de triaj, care nu erau încălzite.

Acesta a specificat că timpii de așteptare pot fi mai mici, dacă este vorba de pacienți ce urmează să fie internați la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon”.

„Suntem deja într-o toamnă avansată, urmează iarna, corturile respective nu erau adecvate anotimpului rece, deja pacienților care erau în așteptarea testului le era frig. Am conceput aceste containere și pacientul poate să stea 4 ore să nu înghețe de frig în cort. Le oferim și un ceai cât așteaptă, există și căldură în containerele respective”, a declarat Ioan Bârliba.

20 de pacienți confirmați pe zi din 50 suspecți de COVID

Acesta a spus că în momentul de față la Unitatea de Primiri Urgențe de la „Sf. Spiridon” se prezintă circa 200 de pacienți zilnic, dintre care 50 sunt, în medie, suspecți de COVID.

Rata de confirmare în rândul lor este însă foarte mare: zilnic, din cei circa 50 de suspecți, minimum 12-13 primesc rezultate pozitive la testul RT-PCR, vârful fiind de 20 de pacienți într-o singură zi. Este vorba de pacienți care ajung la UPU pentru cu totul alte afecțiuni și prezintă și simptome care să îi facă pe medici să solicite testarea acestora.

Un singur angajat specializat care să lucreze cu noul aparat RT-PCR

Managerul a mai precizat, pentru că, recent, a fost instalat un aparat Real-Time PCR în unitatea medicală, doar că există o capacitate redusă de prelucrare a testelor momentan, doar 33-35 pe zi, fiindcă spitalul nu are decât un singur angajat specializat.

O parte dintre testele de care avem nevoie se fac la laboratoarele care au contract cu Direcția de Sănătate Publică, iar recent noi avem un RT-PCR. De ce facem așa puține teste? Pentru că avem o singură tură și un singur profesor calificat în domeniul ăsta.Ioan Bârliba.

„Am mai trimis biochimiști angajați ai spitalului să facă o serie de cursuri de calificare și în maximum o lună vom putea lucra în două ture”, a mai specificat Ioan Bârliba.

Nu mai sunt locuri pentru bolnavii de COVID-19 la Iași

Situația infectărilor cu noul coronavirus în județul Iași este una care se agravează pe zi ce trece. Nu mai există locuri în unitățile medicale pentru bolnavii de COVID-19, deși a crescut capacitatea de paturi la spitalele suport-COVID.

Mai mult, unele unități medicale au fost desemnate în această calitate, deși în timpul pandemiei au funcționat normal.

Un astfel de exemplu este chiar Spitalul „Sf. Spiridon”, care are un pavilion desemnat special pentru internarea cazurilor asimptomatice sau cu forme ușoare, cu 65 de paturi, dar care funcționează la maximă capacitate după prima săptămână de la inaugurare.

Spitalul modular, construit cu greșeli

O soluție pentru degrevarea sistemului medical ar fi spitalul modular construit în apropierea Iașiului, la Lețcani, care are, pe hârtie, 102 paturi de Terapie Intensivă ce pot fi folosite.

La scurt timp după inaugurarea oficială, însă, autoritățile au descoperit – după o defecțiune – că toate cele patru stații de oxigen instalate nu pot funcția simultan și că este nevoie de un stocator de oxigen pentru a se asigura că toate paturile de Terapie Intensivă au un ventilator funcțional.

În momentul de față, acolo sunt internate doar formele ușoare, circa 35 de pacienți, iar de săptămâna viitoare, cel mai devreme marți, vor fi disponibile și șase paturi de Terapie Intensivă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Siegfried Mureșan și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Bogdan. Foto: Facebook
20 sept.
PNL critică PSD, dar îi cere să îl susțină pe Siegfried Mureșan, cu o zi înainte ca partidul lui Grindeanu să decidă: „Am pus pe masă soluția alternanței la guvernare”
În Europa, costurile articolelor esențiale pentru bebeluși variază semnificativ de la o țară la alta, iar pentru multe familii, acestea pot reprezenta o povară financiară majoră. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Cât costă să crești un bebeluș în Europa. România, printre țările cu cele mai mici cheltuieli în primul an
MONDEN
Andi Moisescu
Exclusiv
20 sept.
Ce spune Andi Moisescu despre venirea Nadiei la „Românii au talent”. Când încep filmările show-ului de la Pro TV
Radu Vâlcan
20 sept.
De ce „Insula iubirii” nu va fi difuzată vineri, 25 septembrie 2026. Schimbarea anunțată de Antena 1
POLITIC
Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. Foto: Facebook
20 sept.
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Ultimele știri
20 sept.
Claudiu Manda (PSD) spune că dacă Siegfried Mureșan păstrează direcția lui Ilie Bolojan „nici nu ar trebui să ne caute”
20 sept.
Donald Trump vrea ca Arcul de Triumf gigant din Washington să devină complex militar pentru drone și lunetiști
20 sept.
Un pensionar a murit după o ceartă pornită de la un șezlong pe o plajă cu un alt pensionar, în Grecia
20 sept.
Înfrângere istorică pentru partidul lui Friedrich Merz la alegerile regionale din două landuri din Germania, potrivit exit-poll-urilor televiziunii publice
TRENDING
20 sept.
Căsuțele Hobbit aflate la 80 de kilometri de Brașov, scoase la vânzare. Cât costă complexul inspirat de „Stăpânul Inelelor”
20 sept.
Horoscop 21 septembrie 2026. Fecioarele au tendința de a respinge orice alegere pe care o fac cei dragi dacă nu corespunde cu ceea ce cred ele
20 sept.
Ai un telefon vechi acasă? Datorită inteligenței artificiale, chiar și dispozitivele stricate pot valora acum mai mult
20 sept.
Rezultatele Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
De ce se face floare albă în borcanul cu murături
20 sept.
De ce se face floare albă la murături și cum o previi. Greșeala frecventă din borcan
Cartierul istoric Al Fahidi – cartier cu clădiri în stil arab clasic din Dubai, Emiratele Arabe Unite
20 sept.
Cea mai veche clădire din Dubai își redeschide porțile după 5 ani de lucrări masive de restaurare. Fortul Al Fahidi va deveni muzeu
Mâna unei femei bagă haine într-o mașină de spălat
20 sept.
O singură setare a mașinii de spălat poate reduce consumul de energie electrică
Avion pe pista in aeroport, stationeaza in zona de alimentare
20 sept.
Turismul european a crescut în prima jumătate din 2026, dar valurile de căldură extremă au alungat vizitatorii din Europa de Vest
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
20 sept.
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Mai multe fragmente de dronă au fost descoperite duminică, 20 septembrie, plutind în derivă în apele Mării Negre, în Zona Economică Exclusivă a României. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto Shutterstock
20 sept.
Fragmente de dronă găsite în trei locuri diferite în Zona Exclusiv Economică a României din Marea Neagră
Traian Băsescu spune că Siegfried Mureșan ar putea negocia cu AUR și nu este spion al BND. Foto: Profimedia
20 sept.
Traian Băsescu îl sfătuiește pe Siegfried Mureșan, premier desemnat, să nu refuze AUR: „Are reputație la Bruxelles, n-o să fie o problemă”
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
20 sept.
CTP l-a taxat pe Nicușor Dan, care l-a nominalizat pe Siegfried Mureșan premier: „Avea un aer de înmormântare. Negru la față, scârbit”
Ion Doldurea este tatăl lui Ionuț Doldurea, unul dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani. Foto: Facebook
20 sept.
Primarul din Caracal și-a anunțat demisia invocând motive medicale. Ion Doldurea este tatăl unuia dintre patronii stației GPL de la Crevedia care a explodat acum trei ani
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”