Suveranul Pontif a precizat că va avea un sicriu închis şi nu va fi expus pe catafalc pentru ritualul de înmormântare.

Pontiful argentinian, în vârstă de 86 de ani, care a avut o serie de probleme minore de sănătate în ultima vreme şi care foloseşte un scaun cu rotile din cauza problemelor la genunchi, a spus că vrea să fie îngropat „cu demnitate ca orice creştin”, potrivit interviurilor publicate în cartea „El Sucesor”, scrisă de Javier Martinez-Brocal.

Înmormântarea lui Benedict al XVI-lea, „ultima oficiată cu trupul Papei expus în afara sicriului”

Reamintind înmormântarea predecesorului său, Benedict al XVI-lea, Papa Francisc a spus: „Va fi ultima oficiată astfel, cu trupul Papei expus în afara sicriului, pe un catafalc. Am vorbit cu maestrul de ceremonii şi am eliminat aceasta şi multe altele, pentru că ritualul era prea încărcat”.

Francisc a confirmat, conform agenției italiene de presă ANSA, că a dat deja instrucţiuni să fie înmormântat în Bazilica Santa Maria Maggiore, spre deosebire de predecesorii săi, care au fost cu toţii îngropaţi în Bazilica Sfântul Petru.

El a spus că vrea să fie înmormântat într-o cameră în care se află candelabrele. 1„Acolo e locul, mi-au confirmat că totul este pregătit”, a mai afirmat Suveranul Pontif, în interviul acordat lui Martinez-Brocal.

Clipul prin care PE îndemnă cetățenii UE să voteze. Mesaje de la bâtrâni din România, Franța și alte țări, pentru generațiile tinere: „Nu luați democrația ca pe un dat”
Recomandări
Clipul prin care PE îndemnă cetățenii UE să voteze. Mesaje de la bâtrâni din România, Franța și alte țări, pentru generațiile tinere: „Nu luați democrația ca pe un dat”

Papa Francisc a spus că bazilica mariană îi este dragă încă de înainte de a deveni Papă în 2013. El a spus că obişnuia să meargă adesea acolo şi să se roage când era Cardinalul Jorge Mario Bergoglio din Buenos Aires, înainte de a fi ales după demisia şocantă a lui Benedict.

Francisc a relatat şi o întâmplare amuzantă: cândva, în Santa Maria Maggiore, un bărbat a încercat să-l înşele vânzându-i un ceas.

„Din pur instinct i-am spus că nu am bani la mine, iar mai târziu mi s-a spus că dacă mi-aş fi scos portofelul, mi-ar fi dat o palmă şi mi l-ar fi furat. Şocant”, a spus Suveranul Pontif.

Pe 11 februarie 2013, Papa Benedict şi-a anunţat demisia, invocând o „lipsă de putere a minţii şi a trupului” ca urmare a vârstei înaintate.

Demisia acestuia a fost prima a unui Papă de la Grigore al XII-lea, în 1415.

Foto: Profimedia Images

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Marica13   •   03.04.2024, 19:58

Foarte bine dacă așa se dorește că așa se va face

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Florin Piersic, operat de urgență. În ce stare se află celebrul actor
FANATIK.RO
Florin Piersic, operat de urgență. În ce stare se află celebrul actor
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Libertateapentrufemei.ro
Acasă la Dana Nălbaru și la Dragoș Bucur. Uite-i cum muncesc pământul la Moșteni-Greci! Actorul ară cu tractorul, solista și fiica ei văruiesc pomii în livadă
Au întors toate privirile. Detalii din tribunele stadionului de la Galați + tatuajul special al lui Iancu
GSP.RO
Au întors toate privirile. Detalii din tribunele stadionului de la Galați + tatuajul special al lui Iancu
Locul din România care e unic în Europa. Un fenomen i-a înnebunit pe turiști înainte de Paște
FANATIK.RO
Locul din România care e unic în Europa. Un fenomen i-a înnebunit pe turiști înainte de Paște
Chișinăul lovește Moscova. Metoda prin care R. Moldova vrea să scape de "regimul marionetă al Kremlinului" din Transnistria
Știrileprotv.ro
Chișinăul lovește Moscova. Metoda prin care R. Moldova vrea să scape de "regimul marionetă al Kremlinului" din Transnistria
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
Unica.ro
Jennifer Lopez, prinsă cu minciuna. Cum arată în realitate și cum e prezentată publicului / FOTO
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Observatornews.ro
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Horoscop 29 aprilie 2024. Fecioarele trec de la o dezamăgire acută la satisfacție fără un suport real, în fapte sau evenimente
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2024. Fecioarele trec de la o dezamăgire acută la satisfacție fără un suport real, în fapte sau evenimente

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI