Deputaţii PNL Ovidiu Alexandru Raeţchi şi Daniel Gheorghe, împreună cu deputatul independent Aurelian Mihai au lăsat deoparte costumele şi cravatele şi au intrat pe teren în cadrul evenimentului „Liber la Mişcare”.
La acţiunea organizaţiei de tineret a PNL Sector 5 au fost aşteptaţi să se înscrie sau să asiste toţi cetăţenii Sectorului 5 şi nu numai interesaţi de fotbal, baschet, tenis de masă, tenis de picior, şedinţe de aerobic sau demonstraţii de tehnici de luptă.
„În acest moment, ca români, suntem pe ultimele locuri în topurile europene ale activităţilor sportive şi de aici apar o serie de probleme care, iată, pot fi ameliorate prin participarea la meciuri de fotbal, baschet, tenis etc. Mă bucur că foarte mulţi cetăţeni ai Sectorului 5 au răspuns la invitaţie şi sunt sigur că nu va fi ultimul în perioada care va urma”, a declarat purtătorul de cuvânt PNL Sector 5, deputatul Ovidiu Raeţchi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.