Concret, aceștia vor ca șoferii să fie amendați pentru depășirea vitezei maxime pe sectorul de drum respectiv doar dacă au fost avertizați că se află într-o zonă monitorizată. Astfel, dacă vitezomanii sunt prinși de polițiștii care stau ascunși când aprind aparatele de radar, aceștia ar putea să scape de sancțiuni.
Unul din parlamentarii care a inițiat această propunere s-a arătat indignat de faptul că polițiștii de la Rutieră „stau ascunşi după camioane şi stau la pândă ca la drumul mare, haiducie să prindă oamenii”. „Întotdeauna se pune radarul şi pistolul numai pe drumurile drepte, unde poţi să iei un pic viteză mai mare sau când eşti în pantă, când laşi maşina să meargă singură şi oricum depăşeşte viteza”, a mai spus acesta, potrivit Digi 24.
În plus, aleșii vor să modifice și amenzile, care, din punctul lor de vedere, sunt prea mari comparativ cu salariile românilor. „Nu poţi dacă salariul creşte la douăzeci de milioane de lei să dai zece milioane amendă, nu există niciunde în lumea asta aşa ceva”, a declarat, nemulțumit, un alt parlamentar.
Sunt însă și voci din Parlament care sunt împotriva acestei inițiative. „Viteza este o cauză clară care generează foarte multe accidente şi accidente soldate cu decesul celor implicaţi în astfel de situaţii tragice”, este de părere un ales.
Recent, în dotarea Poliției Române au intrat câteva aparate radar-pistol cu laser, nedetectabile de echipamentele antiradar folosite de șoferi, pentru care Ministerul Afacerilor Interne a investit 100.000 de euro
Ce prevede Codul Rutier
Şoferii care depăşesc viteza maximă admisă riscă, în principal, să fie sancţionaţi cu amenzi cuprinse între 195 şi 1950 de lei, după cum urmează:
- depăşirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise: 2 sau 3 puncte-amendă, la care se adaugă două puncte de penalizare;
- depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise: 4 sau 5 puncte-amendă, la care se adaugă trei puncte de penalizare;
- depăşirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise: 6-8 puncte-amendă, la care se adaugă patru puncte de penalizare;
- depăşirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise: 9-20 puncte-amendă, la care se adaugă şase puncte de penalizare;
- depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise: 9-20 puncte-amendă, plus suspendarea permisului pentru o perioada de 90 de zile.
Valoarea unui punct de amendă reprezintă 10% din salariul minim brut pe ţară, adică 105 lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro