Potrivit memorandumului, pe 27 martie se va desfăşura la nivel mondial un eveniment menit să atragă atenţia comunităţii internaţionale asupra necesităţii protejării factorilor de mediu, menţionându-se faptul că, în România, manifestarea va fi patronată de Organizaţia Internaţională World Wide Fund for Nature.
Direcţia Tehnică va asigura întreruperea temporară a iluminatului din Palatul Parlamentului, în intervalul orar 20.30 – 21.30.
În 2007, autorităţile şi locuitorii oraşului australian Sydney au luat poziţie faţă de ameninţarea pe care o reprezintă încălzirea globală, peste două milioane de persoane participând la iniţiativă, prin stingerea luminilor şi deconectarea tuturor aparatelor aflate în stand-by. Evenimentul s-a numit „Earth Hour” („Ora Pământului”) şi a constituit un mesaj privind nevoia de acţiune în ceea ce priveşte reducerea consumului de energie. Exemplul a atras atenţia întregii planete, iar în 2008, Earth Hour a devenit o mişcare globală, 27 de oraşe mari ale lumii participând la eveniment. În 2009, sute de milioane de persoane din peste 4.000 de oraşe din 88 de ţări s-au alăturat iniţiativei.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
La 2 ani de la scandalul cu fostul soț, actrița e însărcinată!! E vestea momentului în showbiz! Wow, ce surpriză!!
Viva.ro
S-a aflat cine este, de fapt, în spatele lui Călin Georgescu. Este păzit de foști militari din legiunea străină și mercenari români, iar asta nu este tot. Detalii neașteptate
Libertateapentrufemei.ro
Mihai Leu a spus ce a putut păți într-un spital privat din București. A fost salvat abia la Fundeni. "Șansele mele au fost aproape zero"
FANATIK.RO
Pe cine vrea Mircea Badea să vadă candidat la alegerile prezidențiale: „Sunt mare fan”
Elle.ro
Mai SEXY ca oricând! Nicole Cherry, ținută îndrăzneață la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată rochia cu care a atras toate privirile. FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui nu se mai ascund! S-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Par mai fericiți ca oricând! Foto
Observatornews.ro
Bani mai mulţi pentru 6 milioane de români, din ianuarie. Cum stăm la venituri în comparaţie cu Ungaria şi Polonia
HOROSCOP
Horoscop 11 decembrie 2024. Taurii au șansa de a-și reveni la starea lor normală, de a se simți puternici și încrezători în forțele proprii