Ioan Sorin Buță, patronul firmei Bistim Dera SRL, este reținut de marți dimineață, pentru 24 de ore, fiind acuzat de vătămare corporală, ucidere din culpă și trafic de produse sau substanțe toxice.

Marți, în jurul orei 15.30, Sorin Buță a fost dus din arestul IPJ Timiș la Parchetul Tribunalului Timiș pentru a fi din nou audiat.

Video: tion.ro

Procurorii urmează să decidă dacă vor cere judecătorilor emiterea unui mandat de arestare preventivă sau dacă Sorin Buță va fi cercetat sub control judiciar.

„În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că suspectul B.I.S., în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale cu sediul în Timișoara, a executat servicii de deratizare în imobilul respectiv, în baza unui contract încheiat în acest sens, activitate ce a avut loc în perioada 16.11.2019 – 18.11.2019”, au transmis procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Procurorii au anunțat oficial că „în procesul de deratizare a fost folosit un insecticid denumit «Delicia – GASTOXIN», ce conţine în compoziție fosfură de aluminiu, o substanţă foarte toxică, cu efecte letale în caz de inhalare, și care necesită pentru utilizare autorizație specială.”

De altfel, primele cercetări arătau că tragedia s-a produs deoarece s-au folosit pastile care conțin fosfura de aluminiu, care face parte din grupa I de toxicitate.

Fosfura de aluminiu este un pesticid ieftin, folosit în industria prelucrării cerealelor, pentru combaterea rozătoarelor din depozitele de cereale.

În cazul omului, substanța afectează inima, plămânii, rinichii și ficatul. Intoxicația se manifestă prin aritmii cardiace, acidoza, hipotensiune, edem pulmonar, amețeli, stări de greață, vomitat, ataxie, amorțeli, probleme digestive, cefalee, slăbiciune musculară, convulsii.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații