Nu puțină, ci multă televiziune. Nu un post, ci mai multe. Nu două-trei ore pe zi de programe TV – rușii sufereau ca și noi, românii, în timpul comunismului -, ci toată ziua, 24 de ore, un flux rotitor de sclipici. 

Asta a fost una dintre marile lovituri ale geniului lui Vladimir Putin, a observat un scriitor francez. Stăpânul canalelor a dat drumul pe televizor la divertisment, sport și știri statale, toate minunat de numeroase. 

Nu-l priva, copleșește-l!

În lumea de azi, cenzura arată altfel. Nu-l priva, copleșește-l. Se taie actualitatea prin abundența divertismentului și politicii oficiale. Iar Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing au devenit parte din acest surplus televizat. Așa arată posturile pe care le văd aici, la Moscova.

Putin este omniprezent pe micul ecran. Explicația e foarte simplă: statul, prin compania de radiodifuziune VGTRK, deține monopolul în spațiul mediatic al Federației Ruse. VGTRK reprezintă o mașinărie de producere a conținutului radio, TV și online enormă, în care statul rus pompează miliarde de ruble, doar sediul central al companiei având, potrivit unor surse concordante, 4.000 de angajați. 

Bine, dacă ne raportăm la cei 2.000 de angajați ai TVR și încă 2.000 de angajați ai Societății Române de Radiodifuziune, schema din Rusia nu mai pare atât de încărcată. Sigur, dacă cifra VGTRK este exactă, pentru că noțiunea de informație publică oferită la cerere nu funcționează aici, spun activiștii ruși, aceiași care au estimat cât au redacțiile centrale al VGTRK. 

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

Un articol al lui Putin, citit la televizor în buletinul de știri

Astăzi încep Jocurile Olimpice și ieri, 3 februarie, aceasta a fost tema centrală în jurul căreia s-a construit narațiunea televizată. Președintele Rusiei n-a ajuns încă în China, dar postul NTV citează un articol scris de Putin pentru agenția chineză Xinhua. 

Pe ecran apare portretul președintelui rus, alături – fraze lungi din acel articol. Textul este citit aproape în întregime. Prezentatorul parcurge cu dicție și încredere timp de cinci minute ceea ce a scris Putin. China este prezentată ca un stat prieten, printre puținii aliați ai Rusiei.

Corespondență din Moscova: Pe televiziunile din Rusia se vede Putin la deschiderea Olimpiadei, iar știrile cu asistentele medicale în greva foamei sunt difuzate doar pe internet
Putin, la canal de televiziune de stat Rossia 1

„Apreciem foarte mult că relațiile dintre Rusia și China de parteneriat atotcuprinzător și interacțiune strategică, intrând într-o nouă epocă, au atins un nivel fără precedent și au devenit un exemplu de eficiență, responsabilitate și de propășire în viitor”, spune  crainicul. 

Pragmatismul nu lipsește. Buletinul de știri insistă pe relațiile economice dintre cele două state și despre cum Rusia contribuie la securitatea energetică a Chinei. 

Apoi, revine Putin, cu privire la rolul celor două state pe arena internațională și asigurarea securității. „Statele noastre joacă un rol important de stabilizare în situația internațională actuală departe de a fi simplă, contribuie la procesele de democratizare a sistemului relații interstatale”, a spus șeful statului. 

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

Politică și dependența alcoolică a unui muzician 

La postul TV de știri Rossia 24, Vladimir Putin apare în compania președintelui argentinian Alberto Fernandez, care se află la Moscova într-o vizită oficială.

Corespondență din Moscova: Pe televiziunile din Rusia se vede Putin la deschiderea Olimpiadei, iar știrile cu asistentele medicale în greva foamei sunt difuzate doar pe internet
Alberto Fernandez și Vladimir Putin, în timpul întâlnirii de la Kremlin | Foto: EPA

Putin este sigur pe sine, destins, o gazdă primitoare și caldă. Cei doi stau față în față, cordiali, pe scaune ornamentate ce seamănă cu niște jilțuri. Putin îi mulțumește lui Fernandez pentru faptul că Argentina a fost primul stat din emisfera vestică care a înregistrat vaccinul Sputnik-V. Președintele argentinian este zâmbitor. 

La alt post, Rossia 1, este difuzat un program de divertisment. A început cunoscutul talkshow moderat de Andrei Malahov, un fel de Măruță plus Capatos plus Oprah. 

Este prime-time la Rossia 1 și invitații discută despre dependența alcoolică a muzicantului Aleksandr Kuzmin, despre proaspăta căsnicie cu o femeie pe numele Natalia, despre adulter și agresiune în familie. 

Invitații se agită, combat, gesticulează, iar noțiunea de viață privată nu face față ritmului din showbizul rusesc de televiziune, după cum nu face față nici în multe alte țări, căci Rusia nu deține monopolul aici. 

Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor
Recomandări
Live Text Rezultate BEC alegeri prezidenţiale 2024, turul 1. Elena Lasconi l-a depășit pe Marcel Ciolacu și a intrat în turul doi al alegerilor

Acestea sunt scenele de pe micul ecran care l-au făcut pe scriitorul rus Victor Pelevin, unul dintre starurile noului val literar, să scrie „IPhuck”, un roman-satiră strivitor despre societatea viitorului. Rusia nu este înregimentată 100%. Există voci critice, contracultură, dar nu pe televiziuni.

Pelevin a pornit de la ce se vede astăzi la televizor în țara lui, fără să o numească. În lumea imaginată de el, la talkshow-uri apare ca judecător o maimuță, care pur și simplu aruncă cu gunoaie, îi scuipă sau urinează pe invitați, ca reacție la ce spun aceștia. 

Culmea e că între aceste emisiuni politice sau de divertisment, diferența nu mai există la Pelevin, nu-și pierd cursivitatea din cauza scenelor maimuței, pentru că oricum nimeni nu era sincer sau logic.  

Reportaj cu Serghei Șoigu, ministrul apărării din Rusia, și Lukașenko, președintele Belarusului 

De pe televiziunile moscovite nu lipsește tema fantomei războiului. Un alt post, Pervîi Kanal, arată un reportaj despre vizita de inspecție a ministrului apărării Serghei Șoigu în Belarus și întâlnirea cu „nemuritorul” președinte Aleksandr Lukașenko. 

În reportaj sunt redate secvențe din exerciții militare cu tancuri, blindate și tunuri. Ministrul Șoigu îl laudă cu fermitate și coerent pe Lukașenko pentru că a contribuit la strămutarea armatei ruse din estul în depărtat la granița vestică a Belarusului în cadrul operațiunii „Soiuznaia reșimost – 2022” (Hotărârea aliată – 2022).

Corespondență din Moscova: Pe televiziunile din Rusia se vede Putin la deschiderea Olimpiadei, iar știrile cu asistentele medicale în greva foamei sunt difuzate doar pe internet
Imagine cu exercițiile militare prezentate în reportajul din Belarus, la canalul de televiziune Zvezda

„Totul este organizat în așa fel încât avem și rezerve. Deci, totul e organizat pur și simplu perfect. Există posibilități pentru a mai aduce suplimentar tehnică”, i-a spus ministrul rus Șoigu președintelui Lukașenko.  

Lukașenko îi aduce și el mulțumiri lui Șoigu pentru organizarea exercițiilor militare comune, stârnite în contextul dorinței Ucrainei de a adera la NATO. „Pentru noi este foarte important, pentru că aproape toată tehnica ce va fi aici, noi vrem să o cumpărăm anul acesta și anul viitor. Este extrem important pentru statul nostru unional, în contextul comportamentului NATO și al Ucrainei, care se îndreaptă încolo, de aceea trebuie să exersăm”, i-a spus Lukașenko.  

Zvezda și filmul despre naziști 

La TV Zvezda, un post cu tematică exclusiv militară, rulează o peliculă a cărei acțiune are loc în al Doilea Război Mondial. În scenă apare un ofițer SS care vorbește rusește cu un accent nemțesc. Acesta îl hipnotizează pe un ostatic din armata sovietică. Este o producție de clasă B, cum poți vedea la orice televiziune de rang secund din lume. Aici însă tema e cazonă și voodoo deopotrivă. „Mă auzi doar pe mine și doar vocea mea!”, spune ofițerul SS. „Aud vocea ta”, răspunde ostaticul din Armata Roșie. „Potap, spune-mi codul transmisiunii radio și numele tău apel”, îi spune ofițerul SS. „Nu am coduri, nu am nume de apel”, răspunde, hipnotizat, ostașul sovietic. Apoi, acțiunea se transferă într-o baracă, unde un ofițer rus scoate un glonț din umărul unei femei și ocărăște pe naziști. 

Greva foamei – ce nu găsești la TV 

Deschid portalul takiedela.ru, o resursă informațională independentă care rezistă din donații și care, surprinzător și pentru cei care o realizează, încă nu a fost declarată „agent străin”. Una dintre explicații e că portalul scrie exclusiv pe teme sociale, nu forțează politicul. Aici, publicul inevitabil restrâns citește titluri pe care nu le va găsi la niciuna dintre televiziuni. 

Asistentele medicale din centrul perinatal Kolomna (o suburbie a Moscovei) au intrat în greva foamei din cauza orelor suplimentare de muncă și a salariilor mici.

takiedela.ru:

Cadrele medicale medii au redactat o scrisoare în care se spune că norma pentru acea instituție medicală cu șase etaje este de 160 de asistenți medicali. În spital lucrează 22 de asistente medicale. De 8 ori mai puțină forță de muncă. E o problemă întâlnită în multe țări, inclusiv în cele puternice. Numai că pretutindeni media vorbește despre asta, aduce problema la oameni. Aici, e aproape underground. 

La Kolomna, din cauza volumului uriaș de muncă, o asistentă are doar 7-10 minute de odihnă într-o tură de 12 ore. Scrisoarea a fost semnată de 11 persoane, ceea ce înseamnă că jumătate dintre ei și-au luat inima în dinți. Gestul lor a fost însă înghițit nu doar de deschiderea de Jocurilor Olimpice, ci de un mecanism imaginativ care produce atât de mult sport, divertisment și politică dirijată, încât nu mai știi cum ar trebui să arate știrile din aceste felii ale lumii. Multe dintre ele arată bine, sunt livrate cu un har îndelung exersat al abandonului.    

Mașa Borzunova: „Propagandiștii nu o fac fără talent. Ei știu să ambaleze frumos” 

Mașa Borzunova, jurnalist la postul TV Dojd, care emite doar printr-o aplicație, și unde prezintă o emisiune despre fake news-urile tirajate de Kremlin, a explicat pentru Libertatea cum funcționează televiziunea din Rusia. 

Corespondență din Moscova: Pe televiziunile din Rusia se vede Putin la deschiderea Olimpiadei, iar știrile cu asistentele medicale în greva foamei sunt difuzate doar pe internet
Jurnalista Mașa Borzunova

– Ce este acum TV-ul rusesc, Mașa Borzunova?
Televiziunea rusă, în sensul în care o înțelegem noi, adică posturi pe care le poate accesa orice familie din Rusia pornind televizorul, sunt posturile TV de stat. Posturi TV independente pur și simplu nu există. Ele nu apar la televizor. De exemplu, este postul TV Dojd, la care lucrez și eu, și acesta poate fi vizionat doar pe smart TV, unde trebuie să descarci aplicația Dojd. În sensul comun al cuvântului, posturi TV independente nu există. Ceea ce văd oamenii sunt doar posturi ale puterii de la Kremlin, care emit agenda pro-putere, opinia autorităților ruse.   

– Cum arată aceste posturi? Întreb pentru că, inevitabil, cineva care se uită la ele de câteva zile nu are cum să le poată înțelege mecanismul cu adevărat. Poate că le nedreptățim dacă le spunem de propagandă?
– Chiar la postul TV Dojd avem o emisiune care se numește Fake News. Noi povestim despre propaganda pe posturile federale din Rusia. Este evident că scopul principal este impunerea a ceea ce vor să obțină autoritățile ruse, a ceea ce vor să comunice autoritățile noastre. Procesele din instanțe, de pildă, dar și alte lucruri, practic, tot ceea ce se întâmplă e redat din punctul lor de vedere. Uneori, este vorba despre minciuni intenționate, uneori, despre minciuni întâmplătoare cu privire la problemele politice cheie. Uneori, este vorba de o simplă propagandă și prezentarea unui eveniment dintr-un singur punct de vedere. 

„Mai ușor e să povestești despre problemele Ucrainei decât cele din Rusia”

– Am văzut la postul TV Zvezda filme stranii despre război, dar interpretate ca niște telenovele. 
– Zvezda este un post TV militar ce aparține de Ministerul Apărării. Tema principală a lor, începând cu anul 2014, este Ucraina. Dacă veți accesa orice talkshow politic pe canalele de stat, cel mai probabil acolo se va discuta despre Ucraina: Vladimir Zelenski, noi legi adoptate în Ucraina, situația din Donbas. 

Este evident că acum, când situația este tensionată, Ucraina este discutată mult, dar și în timpurile relativ mai calme, oricum este discutată Ucraina.   

Propaganda încearcă să distragă atenția de la problemele interne spre problemele externe. E mult mai ușor să povestești despre problemele Ucrainei decât despre cele din Rusia. Acest truc este folosit nu doar în contextul Ucrainei. Când Xenia Sobceak l-a întrebat, la ultima conferință publică, pe Putin, despre torturile din închisori, Putin a spus că aceasta nu este doar problema noastră și că aceasta există și în Franța. Este o metodă universală, dacă vrei să nu vorbești despre problemele tale, vorbești despre alte state. Este surprinzător, dar asta funcționează. De exemplu, când vorbești cu oamenii pe stradă, le pui o întrebare și ei zic – priviți ce se întâmplă în Europa! Și ei repetă ceea ce li s-a spus la TV. 

– Publicul ce crede?
– Nu pot să răspund la întrebarea dacă rușii cred sau nu. Pot să spun că da, cineva crede, cineva nu. Dar noi vedem ce se întâmplă cu mass-media independentă. În fiecare zi de vineri, încă o resursă informațională independentă și încă un grup de jurnaliști sunt incluși în registrul „agenților străini”. La televizor nu există nicio alternativă. 

Nu trebuie să gândim că propagandiștii o fac fără talent. Ei știu cum să ambaleze frumos. Nu toți, unii dintre ei arată stupid. Te uiți la unii și este foarte greu să crezi ceea ce spun, unii însă cei care lucrează de mult, pot să ofere poziția lor astfel încât chiar sunt credibili.

Unii dintre propagandiști cred ceea ce spun, și nu e vorba doar despre banii pe care-i primesc. Nu pot să intru în mintea lui Vladimir Soloviov sau Margarita Simonian, dar intuiesc că ei cred sincer sau au devenit victimele propriei propagande și au început să creadă ceea ce spun.

Foto principală: Profimedia

***

Libertatea nu relatează pentru state, Guverne sau coaliții militare, ci pentru societate. De aceea, obiectivul nostru e să aducem fapte și perspective din direcții diverse. Ne adresăm oamenilor obișnuiți, care sunt victimele lipsei de informare peste tot în lume, mai ales când apar conflicte sau războaie. Cu o veche expresie a presei: noi scriem nu pentru cei care trimit copiii altor oameni pe front, ci scriem pentru cei ai căror copii sunt trimiși pe front. Puteți citi corespondențele de la Kiev și de la Moscova aici.

Corespondențele din Ucraina:

Corespondențele din Rusia:

Corespondență din Cracovia:

Corespondență din Polonia. „Câți ucraineni mai trebuie să moară pentru ca SUA și UE să introducă sancțiuni dure contra Rusiei?”, titrează ziarul bisericii catolice

Corespondență din Slovacia:

Corespondență din Slovacia: „Agresiunea lui Putin în Ucraina ne amintește că și naționaliștii maghiari vor vechile granițe ale Ungariei”

***

Jurnaliști cu mare experiență, trimișii speciali ai Libertatea la Moscova, în Kiev, în estul Ucrainei, în Polonia și Slovacia, încearcă în corespondențele lor să aducă publicului românesc dimensiunea mai cuprinzătoare a ceea ce se întâmplă în această perioadă de mari tulburări și temeri. Pentru că războiul a revenit după zeci de ani în Europa, pe fondul populismului și redeșteptării naționalismului, definit ca suspiciune, înfruntare și chiar ură față de celălalt.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI