Potrivit procurorilor, care au transmis ulterior un comunicat oficial, există suspiciuni de corupţie, fals intelectual şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada  2020-2021.

Surse apropiate anchetei, citate de publicația vasluiană Vremea Nouă, susțin că anchetatorii cercetează felul în care unele mașini au obținut Inspecția Tehnică Periodică (ITP) fără a corespunde din punct de vedere tehnic sau fără a se prezenta în stații, cu complicitatea unor angajați de la RAR.

„Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, fals intelectual şi constituirea unui grup infracţional organizat, în perioada  2020-2021. În cursul zilei de 21 aprilie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 28 de locaţii, situate pe raza judeţelor Vaslui, Galaţi şi Bacău, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale”, a transmis DNA, într-un comunicat de presă.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție, IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale, Inspectoratelor de Jandarmi Județene Vaslui și Argeș și Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău.

AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL
Recomandări
AEP a virat 22 de milioane de lei partidelor. SOS și POT, mufate la fondurile publice. AUR ia mai mult ca PNL

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

Comunicat DNA:

______________________________________________________________________________
Procurorii suspectează că inspecția tehnică periodică (ITP) era realizată fără ca mașinile să fie prezente fizic sau pentru mașini care nu corespundeau din punct de vedere tehnic, totul cu complicitatea unor funcționari de la Registrul Auto Român (RAR).

Conform unor surse citate de publicația vasluiană Vremea Nouă, se fac cercetări privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și constituire de grup infracțional organizat.

Potrivit Digi24, percheziţii au loc şi în Galaţi, Bacău și Iaşi. În dosar sunt audiați zeci de suspecți.

RAR: „Ni s-au cerut documente”

Surse din Registrul Auto Român au confirmat pentru Libertatea descinderile DNA și susțin că „ni s-au cerut documente. E vorba de unele nereguli înregistrate în stațiile ITP. Vom transmite un comunicat oficial în momentul în care lucrurile vor fi limpezi”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Unica.ro
Ultima oră! Celebrul actor a murit în urma unui infarct! Dependența de alcool l-a învins
Soția lui Călin Georgescu a fost văzută în fel și fel de ipostaze, însă imaginile apărute acum au stârnit un val de comentarii. Brunetă, tunsă destul de scurt și îmbrăcată office… Mulți nici nu ar fi recunoscut-o pe Cristela
Viva.ro

Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Libertateapentrufemei.ro
Nu se mai ascund! Sorana de la A.S.I.A își trăiește pasional iubirea cu colegul din generală. A fost înșelată cu o escortă, a divorțat, dar acum se pregătește de a doua nuntă
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
FANATIK.RO
Ele sunt zodiile care vor avea noroc ceresc până pe 25 ianuarie. Patru nativi primesc veștile pe care doreau să le audă
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Unica.ro
Ce s-a aflat despre fata cea mare a lui Ilie Bolojan. Detaliile din familia lui, care au ieșit acum la iveală, sunt surprinzătoare! Românii nu știau aceste amănunte!
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Observatornews.ro
Sfatul lui Iancu Guda despre cât ne putem împrumuta în funcţie de ce salariu avem
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional
HOROSCOP
Horoscop 16 ianuarie 2025. Taurii ar fi bine să se imagineze în postura omului cuminte și calm, care știe și poate să reacționeze rațional

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI