„Au fost controlați 116 operatori economici (inclusiv 431 de contracte emise de aceștia), fiind identificate abateri la 20 dintre companii”, a transmis ANPC, care nu a oferit și numele companiilor.

Pentru neregulile identificate, comisarii ANPC au aplicat următoarele sancțiuni:

  • 24 amenzi contravenţionale în valoare de peste 370.000 de lei
  • 10 avertismente
  • măsura remedierii deficiențelor constatate, pentru 12 operatori economici.

Cele mai importante abateri de la legislația în domeniu întâlnite au fost:

  • lipsa sau completarea incorectă a ofertelor prezentate consumatorilor
  • lipsa prețului final cu toate taxele incluse, în contractele cu consumatorii
  • emiterea facturilor de consum și de report cu întârziere
  • emiterea cu întârziere a facturilor pentru energia consumată din rețea și pentru cea produsă/injectată în rețea, în cazul contractelor cu prosumatorii
  • lipsa menționării în contracte a unor informații precum: perioada de facturare, opțiunile privind modul de transmitere al facturilor, durata contractului, condițiile de reînnoire/prelungire/încetarea prestării serviciilor și a derulării contractelor
  • existența unor clauze abuzive, în contracte, referitoare la obligația consumatorului de a nu permite accesul la contor a persoanelor neautorizate, în cazul în care dispozitivele erau amplasate pe domeniul public și nu pe proprietatea personală a consumatorului, acesta fiind în imposibilitate de a o respecta
  • neafișarea pe site a tuturor informațiilor în baza cărora operatorul economic își desfășoară activitatea, inclusiv a informărilor cu privire la posibilitatea soluționării alternative a litigiilor (SAL).
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.