Numai într-o singură zi, poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase din IGP împreună cu cei de la ordine publică, au constatat 203 infracţiuni, iar 195 de persoane sunt cercetate pentru nerespectarea legislaţiei privind regimul materiilor explozive şi de desfăşurare a operaţiunilor cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice. În timpul acelorași controale care au vizat firme dar și persoane din toată țara au fost confiscate nu mai puțin de 15 tone de petarde, artificii și de diverse tipuri de „bombițe care, la finele anchetelor, vor fi distruse. Firește, cei căzuți în greșeală nu numai că au rămas fără valoroasa marfă, dar au șiu plătit amenzi usturătoare.
Recordul zilei în materie de cantitate de materiale pirotehnice l-a deținut un tânăr de 28 de ani care avea un arsenal de 6.000 de articole pirotehnice. Buzoianul încerca să vânda marfa chiar în piața centerală a orașului. Alte percheziții similare au avut loc la Călărași, în comuna Ulmeni, de unde au fost conficate câteva sute de petarde, dar și în județele Dâmbovița și Dolj. Ca bonus, în casele unor persoane din localitățile Bechet, Ostroveni,Sadova, Daneţi si Mârşani au fost descoperite nu numai materiale pirotehnice interzise, ci și câteva zeci de pachete de țigări provenite din contrabandă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro