Magyar îi va propune șahistei să fie președinte interimar până la adoptarea și intrarea în vigoare a noii Constituții.

Premierul maghiar a transmis pe Facebook că Polgar, care are 49 de ani, poate reprezenta unitatea naţiunii şi că se va întâlni cu ea ca să o întrebe dacă acceptă nominalizarea: „Mă voi întâlni cu ea mâine (n.red. azi, 20 iulie) şi o voi întreba dacă este pregătită să-şi servească ţara într-un nou rol până la adoptarea noii Constituţii”.

Judit Polgar şi cele două surori ale sale, Zsuzsa (Susan) şi Zsofia (Sofia), împreună cu Ildiko Madl au câştigat Olimpiada de şah din 1988 pentru echipa feminină a Ungariei, punând capăt dominaţiei sovietice.

Judit Polgar a participat la turnee alături de bărbaţi şi a devenit una dintre cele mai bune jucătoare. Ea este cea mai talentată femeie care a jucat vreodată şah şi singura femeie care a depăşit pragul de 2700 de puncte în clasament, prag pe care mulţi îl consideră distincţia de „Super GM”.

Măsura vine la o zi după ce actualul președinte al Ungariei, Tamas Sulyok, a semnat o modificare a Constituției, adoptată de partidul de guvernământ Tisza, condus de Peter Magyar, prin care mandatul său de președinte se încheie. Numai că premierul Peter Magyar îi dăduse șefului statului 5 zile pentru a promulga amendamentul și l-a avertizat că dacă refuză, va declanșa procedura parlamentară de suspendare din funcție.

Reamintim că, în urma alegerilor parlamentare din aprilie, partidul Tisza, condus de Peter Magyar, a câștigat puterea, punând capăt guvernării de 16 ani a lui Viktor Orban.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.