Pippa, în vârstă de 34 de ani, a făcut anunțul în rubrica sa din revista Waitrose Midlleton, dezvăluind cititorilor că ea și soțul ei, James Matthews, vor deveni părinți pentru prima oară.

Mezina familiei Middleton a dezvăluit detalii despre sarcina sa, care a trecut de primul trimestru, mărturisind că nu a suferit până acum de grețuril matinale.

”Am fost o norocoasă să trec de 12 săptămâni fără greţuri dimineaţa. Am avut o sarcină normală până acum”, a relatat Pippa, scrie Agerpres.

Sora ducesei de Cambrdige a vorbit și despre cum încearcă să-și schimbe antrenamnetul pentru a fi cât mai potrivit în cele nouă luni de sarcină.

”Am observat cum proporţiile corpului meu se schimbă, dar prin exerciţii şi sport voi reuşi să duc o sarcină sănătoasă şi să mă bucur de o recuperare rapidă după naştere (…) şi mai ales să pot încăpea în blugii mei preferaţi”, a spus Pippa.

Vestea că Pippa este gravidă a apărut prima dată în luna aprilie. Atunci s-a aflat că ea și soțul ei au împărtășit această bucurie cu familia și prietenii, după ce Pippa a făcut o vizită la doctor.


CITEȘTE ȘI: 10 ani de la victoria junioarei Simona Halep la Roland Garros. Cum arată Elena Bogdan, învinsa din finală


FOTO: HEPTA

Urmărește-ne pe Google News
Adevăratul motiv pentru care David Popovici s-a retras înainte de finala de 400 de metri liber. Antrenorul lui explică
GSP.RO
Adevăratul motiv pentru care David Popovici s-a retras înainte de finala de 400 de metri liber. Antrenorul lui explică
Imaginile MOMENTULUI cu Elena Băsescu! Fusta PREA SCURTĂ e de vină, ce a făcut în plină zi. FOTO
Playtech.ro
Imaginile MOMENTULUI cu Elena Băsescu! Fusta PREA SCURTĂ e de vină, ce a făcut în plină zi. FOTO
Revolut dă credite de nevoi personale cu o sumă maximă de 125.000 lei. Care este dobânda
Observatornews.ro
Revolut dă credite de nevoi personale cu o sumă maximă de 125.000 lei. Care este dobânda
Horoscop 18 august 2022. Berbecii au șansa de a trăi o zi frumoasă și pe acest fond pozitiv să și rezolve unele dintre problemele spinoase
HOROSCOP
Horoscop 18 august 2022. Berbecii au șansa de a trăi o zi frumoasă și pe acest fond pozitiv să și rezolve unele dintre problemele spinoase
Cei doi tineri dispăruți în mare, la Costinești, ar fi fost trimiși pe plajă de frica unui control ITM, susțin rudele
Știrileprotv.ro
Cei doi tineri dispăruți în mare, la Costinești, ar fi fost trimiși pe plajă de frica unui control ITM, susțin rudele
Ion Țiriac jr. reclamă o țeapă de 5 milioane de euro. Recompensă fabuloasă pentru arestarea escrocilor: “Oferim un apartament”
FANATIK.RO
Ion Țiriac jr. reclamă o țeapă de 5 milioane de euro. Recompensă fabuloasă pentru arestarea escrocilor: “Oferim un apartament”
Specialistul american care anunţă următoarea ţară invadată după ce Rusia a atacat Ucraina: "Sperăm că realizează necesitatea de a se pregăti de luptă"
Orangesport.ro
Specialistul american care anunţă următoarea ţară invadată după ce Rusia a atacat Ucraina: "Sperăm că realizează necesitatea de a se pregăti de luptă"
Artista Irina Dragomir te ajută să identifici calea de mijloc dintre dorință și nevoie
PUBLICITATE
Artista Irina Dragomir te ajută să identifici calea de mijloc dintre dorință și nevoie
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.