Caniculă în mai multe regiuni

Valul de căldură persistă sâmbătă, 8 august, în mai multe regiuni din România.

ANM a emis o atenționare meteorologică cod galben valabilă în intervalul 8 august, ora 10.00 – 8 august, ora 21.00. Sunt vizate Banatul, sudul Crișanei, vestul și sudul Olteniei, precum și sud-vestul și centrul Munteniei.

16 județe lovite sâmbătă de furtuni cu grindină și ploi torențiale. Harta zonelor vizate de avertizarea meteo ANM cod galben

Potrivit meteorologilor, în aceste zone va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.

„Valul de căldură va persista în Banat, sudul Crișanei, vestul și sudul Olteniei, sud-vestul și centrul Munteniei”, transmite ANM. Temperaturile maxime vor fi de 35… 36 de grade Celsius.

Cod galben de furtuni în Oltenia, Muntenia și sudul Transilvaniei

În paralel cu temperaturile ridicate, ANM a emis o a doua atenționare cod galben, valabilă sâmbătă, 8 august, între orele 12.00 și 21.00. Avertizarea vizează cea mai mare parte a Olteniei, nordul Munteniei, sudul Transilvaniei și local zonele montane. În aceste regiuni sunt prognozate perioade cu instabilitate atmosferică, manifestate prin intensificări ale vântului și vijelii, cu viteze la rafală de 50-70 km/h și, pe arii restrânse, de peste 80 km/h.

16 județe lovite sâmbătă de furtuni cu grindină și ploi torențiale. Harta zonelor vizate de avertizarea meteo ANM cod galben

Meteorologii anunță și averse, descărcări electrice și izolat grindină de mici dimensiuni, cu diametrul de 1-2 centimetri. „În intervale scurte de timp (1-3 ore), cantitățile de apă vor fi de 15-20 l/mp, iar îndeosebi în zonele montane, pe arii restrânse de 30-50 l/mp”, precizează ANM. Fenomene asociate instabilității atmosferice pot apărea și în alte regiuni. În jumătatea de sud a Moldovei, în Dobrogea și în estul Munteniei sunt prognozate local intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40-60 km/h.

Cum va fi vremea în București

Pentru municipiul București, ANM a emis o prognoză specială pentru intervalul 8 august, ora 10.00 – 8 august, ora 21.00. Capitala se află sub cod galben de caniculă. Valul de căldură va persista, iar indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, astfel că disconfortul termic se va menține ridicat. Temperatura maximă va fi de 34… 35 de grade Celsius.

Cerul va fi variabil, însă după-amiaza va crește probabilitatea pentru înnorări temporar accentuate, intensificări ale vântului, vijelii, averse și descărcări electrice. În cazul vijeliilor, vitezele vântului vor ajunge la 40-55 km/h. Cantitățile de apă vor fi de 2-8 l/mp și izolat de peste 10-15 l/mp. Pentru municipiul București, atenționarea meteorologică cod galben este valabilă în intervalul 8 august, ora 10.00 – 8 august, ora 21.00 și vizează valul de căldură persistent și canicula.

Avertizările emise pentru sâmbătă indică persistența temperaturilor ridicate în sud-vestul și sudul țării, în timp ce în alte regiuni sunt prognozate perioade de instabilitate atmosferică.

În zonele aflate sub cod galben de furtuni sunt așteptate vijelii, averse, descărcări electrice și, izolat, grindină. În același timp, în regiunile vizate de codul galben de caniculă, temperaturile maxime vor ajunge la 35… 36 de grade Celsius.

Vezi și: Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni în România. Meteorologii anunță temperaturi peste normalul perioadei până în septembrie

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.