Planul de pace al lui Trump pentru Orientul Mijlociu, prezentat marți, cu șanse minime de reușită

Comentează

Donald Trump a reafirmat luni că are încredere în planul său de pace pentru Orientul Mijlociu şi a anunţat că va prezenta textul propunerii marţi, relatează AFP, Reuters şi DPA, citate de Agerpres. Palestinienii au semnalat în mai multe rânduri însă că nu sunt de acord cu propunerile președintelui SUA, pe care îl acuză că susține poziția Israelului.

"Vom prezenta un plan. Vom vedea dacă prinde sau nu. Dacă prinde va fi grozav, iar dacă nu prinde putem trăi şi cu asta", a spus Donald Trump, cu referire la anunțul ce va fi făcut marți la ora locală 12.00 (19.00 ora României, n.r.).

"Credem că în cele din urmă vom avea sprijinul palestinienilor. Dar vom vedea. Dacă-l vom avea, va fi un omagiu extraordinar pentru toţi cei implicaţi, iar dacă nu-l vom avea, viaţa merge înainte", a mai afirmat el la Casa Albă, menţinând că are sprijinul unor state arabe, pe care nu le-a numit, notează Agerpres.

Premierul israelian s-a declarat încrezător în reușita planului.

"Aştept cu nerăbdare să facem istorie mâine", a spus Benjamin Netanyahu, mulţumindu-i în mod repetat lui Trump, inclusiv pentru mutarea ambasadei SUA la Ierusalim şi poziţia dură a administraţiei americane faţă de Iran, pe care l-a calificat drept "cel mai antisemit regim de pe planetă".

"Aţi fost cel mai mare prieten pe care Israelul l-a avut la Casa Albă", i-a transmis Netanyahu lui Trump.

"Escrocheria şi frauda secolului"

Palestinienii au anunţat deja că resping iniţiativa americană ce cuprinde, conform interpretării lor, anexarea de către Israel a Văii Iordanului şi a coloniilor din teritoriile palestiniene, precum şi recunoaşterea Ierusalimului drept capitala unică a Israelului.

Protest palestinian în Cisiordania, față de planul de pace al lui Trump FOTO: EPA

Oficialii palestinieni au refuzat să colaboreze cu Statele Unite în legătură cu planul de pace. Ei au respins un plan economic în valoare de 50 de miliarde de dolari prezentat anul trecut în sprijinul economiei palestiniene şi a statelor arabe din regiune. Preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, nu a fost invitat la prezentarea planului de pace.

Diplomatul palestinian Saeb Erekat, care a negociat înţelegerile cu Israelul cunoscute ca acordurile de la Oslo, din 1993 şi 1995, şi a fost negociator-şef până în 2003, a apreciat că propunerea lui Trump, considerată de israelieni "acordul secolului", este de fapt "escrocheria şi frauda secolului".

Un purtător de cuvânt al lui Abbas a lăsat să se înţeleagă că dacă Netanyahu îşi va pune în practică intenţia de a anexa unilateral terenuri din Cisiordania, palestinienii vor denunţa unilateral acordul din 1993. Mai multe facţiuni palestiniene au anunţat că vor organiza o "zi a furiei" când va fi publicat planul lui Trump.

Statutul Ierusalimului, crucial

La conturarea planului au contribuit doi consultanţi de rang înalt ai Casei Albe: Jared Kushner - care este şi ginerele lui Trump - şi Avi Berkowitz, precum şi Jason Greenblatt, care a demisionat toamna trecută din echipa preşedintelui.

Potrivit Reuters, documentul are peste 50 de pagini şi trebuie să se refere la unele din cele mai dificile probleme dintre palestinieni şi israelieni; printre altele, statutul Ierusalimului, revendicat de Israel drept capitală unică, în timp ce palestinienii doresc ca partea de est a oraşului să fie viitoarea lor capitală.

Scurgeri de informaţii despre plan în presa din Israel conturează o poziţie în acord cu extrema dreaptă israeliană, arată dpa.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
MONDEN
Mirela Vaida si sotul
19 sept.
Mirela Vaida, escapadă la Veneția după 17 ani de căsnicie: „Un erou! Cu mine n-a avut timp să se plictisească”
Elena Udrea si Eva
19 sept.
Elena Udrea, imagine de arhivă din Costa Rica, cu o zi înainte să devină mamă: „Neștiind că a doua zi avea să vină”
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
19 sept.
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Ultimele știri
08:05
Un șofer de TIR a filmat momentul în care o dronă kamikaze se izbește direct de parbriz, pe drumul spre orașul ucrainean Melitopol, ocupat de ruși
07:58
Motorina, o nouă scumpire, duminică, 20 septembrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
TRENDING
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
19 sept.
Turismul balnear va renaște într-o comună din sudul României. Băile termale de la Bughea de Sus, cunoscute din secolul al XIX-lea
19 sept.
Ce spunea Traian Băsescu cu puțin timp înainte ca Siegfried Mureșan să fie nominalizat premier de către Nicușor Dan
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Castelul Bran, aflat pe un deal stâncos, fortăreață medievală și monument național, cu steagurile românești, ale județului Brașov și ale Uniunii Europene fluturând în față, sub un cer albastru senin în România, Transilvania
19 sept.
Castelul Bran a intrat în top 10 cele mai populare castele și palate din Europa în 2026. Cum arată restul listei
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
Viorel Oarză
19 sept.
Interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași a murit. Familia lui Viorel Oarză a fost de acord să îi fie prelevate organele
Elevi fericiți, alături de învățătoarea lor. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
19 sept.
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”