Târgul „Recolte de toamnă” la MȚR: Sarmale muntenești, pastramă de berbecuț, mere, pere și must proaspăt

Comentează
Arhiva foto

Producători, meșteri populari, artiști și colecționari din toate regiunile țării s-au adunat în centrul Capitalei, în curtea interioară a Muzeului Țăranului Român, cu struguri, mere și pere, pastramă și sarmale, dar și must făcut la fața locului.

Chiar dacă incidența a depășit 8 la mia de locuitori în București, târgul „Recolte de toamnă”, din curtea Muzeului Țăranului Român se desfășura sâmbătă fără niciun fel de probleme.

Organizatorii au luat toate măsurile sanitare care se impun. Există dezinfectant la intrare, iar toți cei care calcă pragul târgului sunt obligați să poarte masca de protecție pe toată durata șederii în cadrul evenimentului.

Fructele au fost culese cu o zi în urmă

Încă de la intrare, negustorii te așteaptă cu mere ionatan la 6 lei kilogramul sau pere cu 3 lei mai scumpe. Nu lipsesc nici strugurii. Cei roșii costă 10 lei kilogramul, în timp ce pe cei albi îi puteți cumpăra la 12 lei kilogramul.

„Toate fructele sunt culese ieri și aduse special la București pentru târg”, spune vânzătoarea care dă serios din mâini. Nu duce deloc lipsă de clienți. Chiar dacă prețurile sunt mult mai piperate decât într-o piață obișnuită.

Cinci sarmale cu mămăligă costă 20 de lei

Sărmăluțe sau pastramă?

Agitația mare e și la zona de mâncare tradițională. Pastramă de berbecuț, sarmăluțe cu mămăligă, saramură de crap sau ghiveciul de legume sunt preferatele vizitatorilor.

Cinci sarmale cu mămăligă și ardei costă 20 de lei, iar pastrama de berbecuț la ceaun e 12 lei, suta de grame. Cine dorește o saramură proaspătă de crap trebuie să scoată din buzunar 20 de lei, iar mămăliga e bonus din partea comerciantului.

Puteți alege pentru acasă miere, țuică, vin și palincă, dar și dulciuri tradiționale. De la plăcinte și cozonaci, la dulcețuri fel de fel la kurtos kalacs. Nu lipsesc de la comercializare brânzeturi și cașcavaluri, toate de la producătorii veniți de departe pentru târgul de la București.

Must produs la botul calului

Foto: Andrei Crăițoiu

Un pahar de must costă 5 lei, iar coada e destul de mare. Totul se prepară pe loc, iar cine vrea pentru acasă trebuie să plătească 12 lei pentru un litru.

Icoane, covoare vechi, dar și obiecte de colecție

Pe lângă zona această de piață și de food, în curtea Muzeului Țăranului Român, mai există o zonă specială dedicată negustorilor.

Icoane pictate pe lemn și obiecte din lemn cioplite, straie populare, covoare și ceramică, cămăși și costume populare din toate zonele etnografice ale țării.

Tot aici găsiți bijuterii și păpuși, jucării, cosmetice naturale, tablouri, decorațiuni din piele, sticlă și metal, marochinărie, obiecte de decor, dar și o mulțime de alte lucruri.

Mai mult, colecționarii de antichități sunt prezenți la târg cu mobilier vechi de sute de ani, covoare țesute manual, ceramică veche, porțelanuri, numismatică, cărți veche, bijuterii, insigne, instrumente muzicale și vederi.

Târgul e deschis până duminică seară, iar intrarea este gratuită.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
17:13
Mesaj RO-Alert trimis în 4 județe din cauza dronelor: cetățenii sunt sfătuiți să se adăpostească și să rămână în case
17:01
5 știri by Libertatea - Educație: nepotisme și favoruri la un liceu de top, inspectori numiți politic și elevi fără manuale
16:56
Poți închiria un apartament cu 30 de euro și o casă întreagă cu doar 60. Stațiunea montană la 2 ore de România unde berea e ieftină și se mănâncă pe bani puțini
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!