Vreţi să vă bucuraţi de confortul locuinţei dumneavoastră? Doriţi ca iarna aceasta să aveţi mai multă căldură în casă, dar să plătiţi mai puţin la întreţinere sau la gaze? O soluţie ar fi izolarea termică. Libertatea vă spune ce trebuie să faceţi dacă optaţi pentru această metodă.
Izolarea termică a locuinţei este o investiţie care presupune o cheltuială serioasă, dar banii vor fi recuperaţi repede. „E bine să ştiţi că dacă nu au loc modificări care să vizeze aspectul urbanistic al locuinţei – aici sunt incluse culoarea faţadei sau forma pereţilor – nu aveţi nevoie de aprobări pentru izolarea termică a locuinţei”, ne-a spus Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România (FAPR).
Iată ce trebuie să ştiţi dacă vreţi să începeţi reamenajarea termică a interiorului locuinţei:
♦ înainte de a începe o astfel de lucrare în casa dumneavoastră, trebuie să vă informaţi cu privire la tot ce ea presupune;
♦ contactaţi un constructor pentru izolaţia termică şi cereţi-i să stabilească preţul: manopera şi materialele folosite;
♦ aflaţi ce materiale sunt recomandate şi care sunt cele mai bune, cât costă acestea şi care e metoda cea mai eficientă de realizare a izolaţiei interioare sau a celei exterioare;
♦ izolarea pereţilor interiori se face indiferent de etajul la care locuiţi, dar trebuie să ştiţi că această operaţiune va micşora uşor suprafaţa camerei;
♦ nu uitaţi să verificaţi instalaţia electrică, pentru a vă asigura că nu veţi fi nevoiţi mai târziu să demolaţi ceea ce acum construiţi.
Pentru izolarea termică aveţi nevoie de un strat alcătuit din plăci de polistiren. „La interior se mai folosesc: adeziv pentru polistiren, dibluri, plasă, toate la preţul de 25 lei/mp. Costul variază în funcţie de calitatea materialelor folosite”, ne-a declarat Călin Constantin, administrator la firma de construcţii SC Ecoprod SRL, din Piatra Neamţ. Important de ştiut este şi faptul că dacă peretele este la exterior, se va folosi o cantitate mai mare de polistiren sau ideal ar fi să fie izolat cu vată minerală. Se poate folosi şi expandat de 20-30 mm atunci când vreţi să izolaţi pereţii care se află la exteriorul locuinţei.
Pentru un apartament cu 2 camere, de 60 mp, costul lucrării de izolare termică a pereţilor interiori e: 22 lei/mp materialele, 25 – 35 lei/mp manopera şi 10 lei/mp dacă proprietarul apartamentului vrea ca pereţii care vor fi izolaţi să fie gletuiţi. La exterior, numai preţul polistirenului creşte, şi va ajunge la 35 lei/mp, iar dacă apartamentul se află la un etaj superior, se va adăuga şi costul schelei”, ne-a spus administratorul firmei de construcţii din Piatra Neamţ.
Sfaturi pentru menţinerea căldurii
♦ izolaţi spaţiile de la ferestre cu benzi adezive sau bureţi de protecţie;
♦ este bine să folosiţi tâmplărire-PVC în cât mai multe camere;
♦ atunci când vă izolaţi pereţii casei la exterior, este bine să folosiţi adeziv special, care să fie elastic, pentru că acesta conferă o mai mare durabilitate;
♦ aplicaţi lângă pragurile uşilor suluri speciale sau pernuţe confecţionate de dumneavoastră din resturi de materiale, care nu permit frigului să intre în încăpere.
Spuma poliuretanică rigidă apără de frig, umezeală şi zgomot
O altă metodă de izolare termică a locuinţelor o constituie procedeul de termoizolaţie cu spumă poliuretanică rigidă. „Este vorba de sistemul revoluţionar Thermowall, care protejează termo, hidro şi fonic. Manopera costă 13,4 euro/mp, fără TVA, în care este inclus şi preţul materialelor. Acest sistem are 10 ani garanţie”, ne-a declarat Horaţiu Plocon, director de vânzări la firma Promond Bucureşti.