O polițistă de la Poliția Locală din Ploiești a fost rănită, după ce a fost acroșată de șoferul unei mașini care a părăsit locul accidentului și a abandonat autoturismul pe o altă stradă. Femeia, în vârstă de 40 de ani, a fost transportată la Spitalul Județean Ploiești. Între timp, oamenii legii sunt în căutarea fugarului.
Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Prahova au precizat că polițista locală, aflată în timpul serviciului, a observat o mașină parcată neregulamentar pe strada Bobâlna din Ploiești. I-a cerut șoferului să îi prezinte documentele, însă acesta a refuzat.
Bărbatul s-a urcat în mașină și a plecat de la fața locului, lovind-o pe polițista locală. Colegul ei a sunat la 112, spunând că agenta a fost rănită în timpul misiunii, relatează Republikanews.
Polițista a suferit un atac de panică și a fost transportată la Spitalul Județean din Ploiești. Medicii spun că femeia de 40 de ani s-a ales cu un traumatism la coapsa dreaptă, notează Agerpres.
Reprezentanţii IPJ Prahova au precizat că autoturismul care a acroşat poliţista a fost găsit abandonat în Ploieşti.
<iframe width="740" height="400" src="https://www.youtube.com/embed/1Cx5G-qVOzo" frameborder="0" allow="accelerometer; autoplay; encrypted-media; gyroscope; picture-in-picture" allowfullscreen></iframe>
Potrivit Republikanews, nu este prima oară când polițista este accidentată în trafic de șoferi. În ianuarie 2018, agenta a fost lovită intenționat cu mașina de un șofer care a refuzat să se legimitimeze pe motiv că a parcat într-un loc nepermis.
sursă foto: observatorulph