Din fericire, spune Godină, „jandarmii au băgat actoria în dubă, pentru că legea e clară în privinţa unor astfel de manifestaţii, iar când prezenţa unei persoane instigă, acea persoană trebuie îndepărtată, pentru ca lucrurile să nu degenereze, asta pentru protecţia ei în primul rând”.

Incidentul de la Cluj, unde o tânără a fost ridicată de jandarmi în timpul unui marș organizat de Noua Dreaptă, a stârnit contorverse. Polițistul Marian Godină a publicat pe Facebook un comentariu despre acțiunea forțelor de ordine, care a avut loc sâmbătă, în Piata Avram Iancu.

„Ieri a fost pentru a doua oară când am descoperit o actriţă de care nu auzisem, dar nu pentru că ar fi făcut vreun rol extraordinar în vreun film premiat, ci pentru că a ţinut să joace în public, gratuit, un rol de circar. Actriţa noastră a participat la un marş LGBT, după care a ţinut să meargă şi la manifestaţia antigay. S-a dus acolo, după cum ea ne spune, ca să facă dialog, adică nu doar să asculte şi să tacă (ceea ce era oricum ostentativ)”, și-aa început poliţistul brașovean postarea de pe Facebook.


Citește și Adela vă sfătuiește în sex și iubire. „Mama mea este bătrână și și-a pierdut mințile, așa că pleacă prin sat și caută bărbați cu care să facă sex”


Marian Godină a comentat ironic demersul actriței din Cluj, spunând că „s-a gândit ea cumva că oamenii ăia, ale căror păreri sunt neschimbate de câteva secole, pot fi aduşi pe calea cea dreaptă de către ea, prin dialog”.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

„Şi-o fi zis ceva de genu’: „Mă, cu oamenii ăia o fi dialogat careva? Ia, că mă duc eu să-i luminez. O să dialoghez eu cu ei şi vor înţelege cât de încuiaţi sunt. Ba chiar vor pleca unii de la marş ţinându-se de mână câte două cefe late, dintre care una va ţine şi un trandafir în dinţi în timp ce îşi va suna nevasta să o anunţe că divorţează pentru că s-a reprofilat şi şi-a descoperit adevărata dragoste. Nevastă-sa se va bucura de veste pentru că şi ea flirta de ceva vreme cu vecina de la trei. De mâine vor fi nişte oameni destupaţi, atât la figurat cât şi la propriu”, a precizat poliţistul, pe Facebook.

Polițistul Marian Godină, despre tânăra ridicată de jandarmi la Cluj. „Cred că oricum au rugat-o frumos cam de prea multe ori”

Polițistul brașovean a precizat că la Cluj nu s-a întâmplat ceea se aștepta probabil tânăra „pentru că acolo nu erau absolvenţi de filosofie dornici de dezbateri cu argumente pro şi contra”. Marian Godină crede însă că oamenii aflaţi la mitingul pentru susţinerea familiei tradiţionale aveau dreptul să-şi exprime părerile „în cadru organizat şi autorizat, la fel cum şi ea a avut dreptul de a face asta la marşul la care participase în aceeaşi zi şi care nu fusese perturbat de nimeni din cealaltă tabără”.

„Din fericire, tot pentru ea, jandarmii au băgat actoria în dubă, pentru că legea e clară în privinţa unor astfel de manifestaţii, iar când prezenţa unei persoane instigă, acea persoană trebuie îndepărtată, pentru ca lucrurile să nu degenereze, asta pentru protecţia ei în primul rând. Oare ce ieşea dacă nu erau jandarmii deloc? Se mai ducea acolo dornică de dialog?”, a spus Marian Godină.

Brașoveanul, devenit celebru datorită istorisirilor sale despre activitatea sa de polițist, crede că este trist faptul că „formatorii de opinie” vorbesc despre un nou abuz al Jandarmeriei, fără să afle dacă jandarmii au acționat conform legii.

Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll
Recomandări
Cine este Călin Georgescu, surpriza alegerilor prezidențiale 2024, turul 1. A ieșit pe locul trei în exit-poll

„Era suficient de citit Legea 60/1991 şi de gândit că ea se aplică la fel şi pentru bărbaţi, şi pentru femei. Că doar tot suntem împotriva discriminării. Şi cred că oricum au rugat-o frumos cam de prea multe ori”, a scris poliţistul, care felicită Jandarmeria Română, în postarea sa pe Facebook.

Oana Mardare, o tânără actriţă, a participat la mitingul organizat, sâmbătă, la Cluj, de mai multe organizații care susțin familia tradițională. La un moment dat, a intrat în conflict cu manifestanții, după ce a comentat afirmațiile unuia dintre aceștia despre mitingul comunității LGBT, desfășurat în aceeași zi, în cursul dimineții.

tanara ridicata de jandarmi la marsul gay din clujIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Jandarmii au intervenit ca s-o scoată din mulțime. Pe imaginile, care s-au răspândit pe Internet, se vede cum tânăra este târâtă de jandarmi și cum țipă. Apoi, este dusă în duba Jandarmeriei împotriva voinței ei.


Citește și Blestemul Cazinoului din Constanţa. Monumentul impunător e o ruină, iar cauza este demnă de un spectacol de circ


sursă foto: stiridecluj.ro

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI