Ponta, anunţ despre moţiune: "O vom prezenta diseară dar o vom depune mâine dimineaţă. Liderul Pro România îl acuză pe Iordache de "şmecherii"

Comentează

Liderul Pro România, Victor Ponta a anunţat, marţi, la Parlament, că moţiunea de cenzură va fi introdusă în procedura legislativă miercuri dimineaţa, el acuzându-l pe Florin Iordache de "şmecherii".

"În această seară, toţi cei care au semnat moţiunea, începând evident cu PNL şi celelalte grupuri, şi PRO România - va fi colegul meu Daniel Constantin -, vor prezenta textul moţiunii, de fapt ce e cel mai important - numărul de semnături. Ştiu că sunt 237, mai sunt încă doi colegi de la PSD cu care am vorbit azi şi unul a şi venit la noi în grup, altul care votează moţiunea. Nu ştiu dacă vine sau nu la PRO România, dar cu siguranţă o va vota", a spus Victor Ponta.

Ponta a precizat că vorbeşte şi cu alţi colegi de la PSD, să îi convingă "că acest Guvern este mort şi ţine în loc România".

Victor Ponta a precizat că, după ce trece moţiunea, vede un "guvern tot de stânga, fără Dăncilă, şi echipa din jurul ei, cu oameni profesionişti care să repare, într-un an, o parte din lucrurile rele făcute în ultimii 3 ani.

"Este o moţiune care are şanse mari să treacă, şi trebuie să ne gândim ce facem după ce trece. Cel mai importrant, să facem un buget pe 2020 eficient, nu ca cel pe 2019, făcut pe date false", spus el.

Întrebat dacă va vota împotriva unui premier PNL propus de preşedintele ţării, Victor Ponta a spus: "Cel mai probabil da. Nici nu mi-au cerut cei de la PNL. Am fost întrebat dacă îl votez pe Orban. Nu, domnule, nu îl votez şi nici nu mi-a cerut Ludovic Orban. Sunt câţiva oameni de la PNL pe care i-aş vota premieri, dar nu vor fi numiţi".

Liderul Pro România a precizat că miercuri dimineaţa, la prima oră, se face şi partea de procedură, pe moţiunea de cenzură.

"Iordache are numai idei proaste şi pentru PSD şi pentru Parlament. Făcuse un plan, ca undeva în seara asta, pe la miezul nopţii, să ne întâlnim, să vorbim despre moţiune, noaptea ca hoţii...Nu merge aşa, este o chestiune serioaosă, este despre Parlament, despre guvern. Mâine avem BPR, şi luni sau marţi sper să o şi votăm. Toate şmecheriile astea prin care încearcă să tragă de timp, arată o slăbiciune, arată că le e frică, altfel nu ne trimiteau la 12 noaptea să umblăm prin Parlament după moţiune", a spus Ponta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI
Analiză
07:00
Serviciile secrete din România de după 1990. Primul șef al SRI, Virgil Măgureanu, deconspirat ca ofițer de Securitate. Marile scandaluri în care a fost implicată instituția
loto-11
07:00
Loto 6/49 din 20 septembrie 2026. Report de peste 1,5 milioane de euro la 6/49, categoria I
MONDEN
Oana Radu a slăbit 16 kilograme
08:50
Cum a slăbit Oana Radu 16 kilograme într-o lună și jumătate. Nu a apelat la injecții sau la pastile
Marian Cleante si Diana Matei
08:49
Diana Matei, adevărul despre relația cu Marian Cleante după 22 de ani: „Este un test la care sunt supusă în fiecare moment”
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
19 sept.
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Ultimele știri
09:50
Cele mai virale replici ale lui Marcel de la „Insula Iubirii”, sezonul 10. Ce perle a mai scos concurentul: „E bine că stai în Constanța și ai oceanul aproape”
09:18
Siegfried Mureșan anunță că nu va stinge lumina după Ilie Bolojan: „Vom curăța toată dezordinea care s-a adunat în peste 30 de ani”
09:07
„Ne-au spus că jumătate dintre noi trebuie să plece”: 81 de angajați au fost concediați peste noapte de o companie chineză, în Italia
08:52
Donald Trump vrea să creeze „Forța AI”, o unitate specială dedicată inteligenței artificiale, care va fi condusă de un „țar”
TRENDING
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
19 sept.
Turismul balnear va renaște într-o comună din sudul României. Băile termale de la Bughea de Sus, cunoscute din secolul al XIX-lea
19 sept.
Ce spunea Traian Băsescu cu puțin timp înainte ca Siegfried Mureșan să fie nominalizat premier de către Nicușor Dan
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
Viaductul Petrobras, Sao Paolo, Brazilia
08:18
Construcția uriașă din mijlocul junglei care nu duce nicăieri. Un pod nefinalizat și abandonat a devenit atracție turistică, în Sao Paulo
După mai bine de 50 de ani de cercetări, oamenii de știință au reușit să descifreze enigma din spatele antigenului AnWj, un marker misterios prezent pe globulele roșii ale majorității oamenilor. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”