Este vorba despre Ordinul preşedintelui ANRE 118/2015, prin care sunt clarificate standardele de performanţă ale furnizării de curent electric. Menţionăm că lanţul sistemului energetic este compus din producători, dintre care unii au energie mai ieftină, cum e cazul fotovoltaicelor sau energiei hidro, altele mai scumpe, cum este cazul termocentralelor.
Urmează transportatorul, care este reţeaua naţională, apoi distribuitorul, care deţine reţeaua de la nivelul regiunilor şi localităţilor. Furnizorul este acea societate care cumpără energia electrică de la diverşi producători şi o vinde consumatorilor finali.
Liberalizarea pieţei a însemnat introducerea în sistem a concurenţei între furnizori, iar de aici, scăderea preţului pe kilowatt. Altfel spus, în acest moment, orice consumator îşi poate schimba furnizorul în 21 de zile, fără să plătească ceva, şi îşi poate negocia preţul pe kilowatt, în noul contract.
Lista furnizorilor de energie electrică agreaţi se află pe site-ul Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). În fine, activitatea de furnizare presupune standarde clare, a căror încălcare duce la amendarea furnizorului de către consumator.
Orice întârziere de răspuns se taxează
Astfel, dacă un client a cerut unui furnizor agreat să-i emită oferta de furnizare, iar acesta din urmă nu face acest lucru în 15 zile lucrătoare, va plăti consumatorului 100 de lei, la care se vor adăuga 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere.
Dacă un client a făcut o contestaţie la factură şi nu i s-a răspuns în 5 zile, consumatorul poate amenda furnizorul cu 100 de lei. Dacă vi s-a oprit curentul şi aţi comunicat incidentul furnizorului, iar acesta nu a trimis mai departe informaţia distribuitorului în termen de 4 ore, îl puteţi amenda pe furnizor cu 100 de lei, la care se adaugă 50 de lei pentru fiecare zi de întârziere.
Furnizorul este obligat şi să intermedieze corespondenţa dintre furnizor şi distribuitor şi în alte probleme decât cele prezentate mai sus. Astfel, informaţiile trebuie transmise în 24 de ore pentru sesizările primite prin e-mail şi două zile pentru sesizările prin fax – în caz contrar amenda este de 100 de lei.
În situaţia în care solicitaţi modificarea tarifului de furnizare şi nu vi s-a răspuns în 10 zile lucrătoare, amenda pentru firma de furnizare este de 100 de lei. În cazul în care furnizorul nu răspunde unei petiţii din partea consumatorului, alta decât cea legată de incidente de furnizare, în termen de 15 zile lucrătoare, amenda este de 100 de lei. Una peste alta, valoarea amenzilor pe care consumatorul i le poate aplica furnizorului este de 600 de lei.

„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei
Recomandări
„Prin noi înșine”, etapa pe bani. Membrii și simpatizanții PNL au contribuit cu 10,51 de milioane de lei la partid, statul a dat 74,91 de milioane de lei

Liberalizarea ar trebui să scadă preţurile

Pentru consumatorii casnici, valoare unui kilowatt este determinată de valoarea impusă de ANRE, care reprezintă 50% din preţ, şi Componenta de Piaţă Concurenţială (CPC), care reprezintă restul din valoarea facturii şi care poate fi negociată cu furnizorul ori de câte ori vrea consumatorul. Piaţa se va liberaliza complet pentru consumatorii casnici în anul 2017.
Pentru consumatorii non-casnici piaţa s-a liberalizat deja. La bază, ideea de liberalizare trebuie să conducă la preţuri din ce în ce mai mici şi la eficienţă din ce în ce mai crescută.

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe an. E la două ore de România și poți avea o vacanță de vis aici
FANATIK.RO
Insula din Europa unde te bucuri de soare și vreme bună 320 de zile pe an. E la două ore de România și poți avea o vacanță de vis aici
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Viva.ro
Salman Khan explică de ce nu a luat-o de soție pe Iulia Vântur, după 12 ani de relație: "Este doar..."
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Libertateapentrufemei.ro
Sora lui Mircea Badea: „Nu mai e de trăit în Italia”. Naty Badea și anunțul care a surprins pe toată lumea. Ea și fiica ei locuiesc acolo de 3 ani
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
GSP.RO
Meciul dintre Nadal și un puști de 16 ani a intrat în istorie. Cine a câștigat
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în România și succesul e unul uriaș
FANATIK.RO
Afacerea care poate să te îmbogățească peste noapte. A luat amploare în România și succesul e unul uriaș
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Știrileprotv.ro
Bătrân din Capitală păcălit de o femeie care a pretins că e nepoata lui. Dialogul filmat de o cameră instalată de fiica lui
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
Unica.ro
Imagini din casa în care locuiesc Mircea Badea și Carmen Brumă, alături de fiul lor / Foto
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Orangesport.ro
"Cei mai mari fotbalişti ai României? Nici Dobrin, nici Hagi". Victor Piţurcă i-a numit pe cei mai tari: "Fantastici! Fiecare de la 50 de milioane în sus"
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Observatornews.ro
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun
HOROSCOP
Horoscop 26 aprilie 2024. Racii trebuie să se ocupe de ei, de partea emoțională, ca să poată evita reacțiile excesive care nu aduc nimic bun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI